Miron Costin

* Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul (1594-1661) *

MIRON COSTIN - LETOPISET.jpg

XVIII.

LETOPISEȚUL ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA

ARONŬ-VODĂ ÎNCOACE -

Capulŭ alŭ șésesprădzécè

 

"Încep. Fericită domniia lui Vasilie-vodă, în care, de au fostă cîndva această țară în tot binele, și bivșug, și plină de avuțiie, cu mare fericiie și trăgănată pănă la 19 ani, în dzilele aceștii domnii au fostă, în anii dentîiŭ cu prepusuri de nepace iară între leși și între turci, iară apoi, după trei-patru ai, deșchidzîndu-și calea împărățiia Turcului asupra Persului cu soltan Murat pentru Vavilonul, aicea aceste părți la mare păci și liniști și mare fericii era.

Zac. 2. Domniia cum s-au prilejit, de-au luat Vasilie-vodă, s-au pomenit la domniia lui Moysei-vodă, în capul al cincisprădzecilè, cum fugise Vasilie-vodă de frica lui Moyseiă-vodă, de aicea den țară în Țarigrad. Și acolea, cunoscut la cîțva den capete și mai vîrtos lui Abaza-pașea, care era pîrîș lui Moysei-vodă și mai multă cu nevoința lui, i-au dat soltan Murată domniia, vădzîndu-l omŭ harnicŭ de acéia treabă.

Zac. 3. Dacă au luat domniia, nevrîndŭ să hie nemulțemitoriă lui Moysei-vodă, pentru binele lui, ce făcuse casei lui, neamestecîndu-se nice cu un rău asupra casei lui, au scris carte la Moyseiă-vodă, cu mare mulțemită pentru oamenii săi, căci n-au avut nice o nevoie și lăsindu-i în voie, unde ari vrea să margă, ori spre ce parte volnic, fără nici o grije să fie, și sfătuindu-l sa nu vie la Țarigrad, pentru multe datorii ce avea Moysei-vodă în Țarigrad. Și să nu bănuiască că ce s-au prilejit așea, fiindă aceste lucruri, ales a domnielor, supt orînduiala lui Dumnedzău, fără care nu iesă domnii.

Zac. 4. După aceasta țărămonie, au purces Vasilie-vodă de la Țarigrad cu domniia în țară, în anul 7142 <1634>. Iară Moysei-vodă, strînsŭ cu casa lui și cu Costin hatmanulă den boieri, au trecut în Țara Leșască.

Zac. 5. Abaza-pașea iară să gătiia cu mare putere asupra léșilor, să-și mai tocmască lucrurile a războiului celui dentîi care făcusă asupra lui Conețpolschii la Cameniță, pănă n-ari oblici împărățiia că cu rîndul dentîi n-au lucrată atîta, cit da samă înaintea împărăției. Deci îndemna pre împărățiia iară asupra léșilor și sta de față și solii moschicești la Țarigrad, nevoitori, cu mare făgăduință împărăției de Cazanul și de Azderhanul, să fie a turcilor. Și numai, ce aștepta și Vasilie-vodă, neaședzat bine la domnie, să-i vie porunca de gătire de oaste, iară ca și lui Moysei-vodă.

Zac. 6. Era și solul leșască, den Țara Moschicească pornit de craiul la împărățiie, anume Tră-binschii, pre carele (dîndă știre craiului Conețpolschii hatmanul, cîndă veniia asupra lui Abaza-pașea cu oști turcești) îi trimisesă la împărățiie craiul, între-bîndă de turci, ce pricină ar hi stricăciunei de pace cei legate la Hotin cu sultan Osmană. Și au trecut solul acéia pen țară, curundă în urma lui Abaza-pașea, în dzilele lui Moysei-vodă. Ce, oblicindu-l Abaza-pașea, au trimis de l-au oprită la Pravadiia, silindu-l să-și dea soliia la dînsul, temîndu-se să nu se obliceasca prin soliia lui, acéia cale a lui, cum au fostă. Ce, nevrîndă solul să-i dea soliia și răspundzindă că este trimis la singură împărățiia, nu la unul den pași, l-au oprit cîtăva vréme. Ce Leahul au silită cu mijloace de au dată știre de sine la Poartă că este oprită și au venită poruneă la Abaza-pașea să-l sloboadză. Și numai ce i-au căutată a-l slobodzi. Iară așe-i stricasă solului lucrurile la împărățiie, cît nici o cinste n-au avut, care să cade solilor și l-au pornitŭ cu răspunsŭ de scîrbă înapoi, fără zăbavă și anume să hie gata Crăiia Leșască iară de sfadă.

Zac. 7. Acela răspunsŭ a turcilor dacă au agiunsă la craiul în Țara Moschicească; că era tot în Țara Moscului cu oști și dîndă-i știre și de la margine iară de gătirea turcilor, deci numai ce i-au căutată a sta la tocmală cu Moscul. Și îndată, lăsindă toate într-o parte, au legată cu moscalii pace, cu cîteva orașe luate de la Moscă în partea léșilor. S-au întorsă la Varșav craiul și îndată au stătutŭ la săimă de gătire împrotiva turcilor.

Zac. 8. Înțelegîndŭ turcii că léșii au făcut pace cu Moscul și mai adevărat den solii moschicești, și era și solul turcilor la Moscŭ, întărindu-i împrotiva léșilor, și de aicea den țară, de la Vasilie-vodă, avîndă știre, au pornită pre solii moschicești cu scîrbă pentru nestătoriia lor la cuvîntă și au trimis și la craiul leșască solŭ de înnoitura păcii, anume pre Şahin-aga, unul den agii divanului, avîndŭ amu și cu cazilbașă amestecătură începute pentru Băgdatul, adecă Vavilonul, împărățiia Turcului.

Zac. 9. Pornite oști leșăști amu au aflată Şahin-aga spre Cameniță și pre singur craiul aproape de Varșeav în tabără, răspundzindă lui Şahin-aga, solului turcescă, craiul cu scîrbă, pentru stricarea și căl-cătura păcii, care cu atîtea giurămînturi s-au făcut la Hotin cu soltană Osmană și între dînsul. Cîteva conace au mărsă cu oști spre Cameniță și cu acesta răspunsă au pornită pre turcul, carile da toată vina pre Abaza-pașea și cum este gata de perire pentru acéia faptă.

Zac. 10. Fost-au aceasta clătire a léșilor în anul 7143 <1634>, care oști mai mare si mai bine grijite nu să pomenescŭ în toată Hronica leșască. Țin minte oamenii bătrîni, carii spun că agiungea tabăra de supt tîrgul Cameniții pănă la un copaci la cîmpu, mai multă de o milă de loc, că oști avea gata céle ce era asupra Moscului și plină Țara Leșască de mulțime de oameni pre acéle vrémi.

Zac. 11. Iară pănă a sosi craiul leșăscu la Cameniță, Conețpolschii hatmanul amu era cu o samă de oști supt Cameniță și viniia și cărți pren Vasilie-vodă de la veziriul Murtaza-pașea pentru pace, adeverindŭ lui Conețpolschii că acéia călcătură a păcii, carea au făcut Abaza-pașea fără știrea împărăției, va plăti cu capul, ca un călcătoriŭ de pace.

Zac. 12. Și așea omorîndŭ împărățiia pre Abaza-pașea sugrumatŭ, s-au rășchirat și gătirea léșilor în vîntŭ, fiindŭ supărați și slujitorii lor de atîta vreme cu oșteniia la Moscŭ. Au stătut pace iară între leși și între turci cu înnoitura legăturilor de la soltan Osmanii, adăogîndŭ și aceasta legătură între sine pentru tătari, să nu lăcuiască în Bugeagŭ. Omŭ Abaza-pașea vestitŭ cu războaiele asupra Persului și oștean direptŭ.

Zac. 13. La anul după aceasta au purces soltanŭ Murat cu mare gătire asupra Persului și într-acelaș an au luat de la perși cetatea anume Răvanul, care apoi, cît s-au întorsŭ soltan Murat înapoi la Țarigrad, iară au luat-oă cazilbașii pre sama sa. Iară Vasilie-vodă domniia cu mare liniște și pace, fără grije țara, din toate părțile sta toți de neguți-torii și de agonesită. însă lăcomiia nice pre atunce nu lipsiia, cu dări grele, ce avîndu lăcuitorii țărîi vrémi de agonesită, biruia toate acéle greutăți a domniei.

Zac. 14. În Țara Ungurească era mari amestecături între Racoți și între Betlean Isteoan, feciorul lui Betlean Gabor, pentru domniia Ardealului. Ce, au căutatŭ a da locul domniei acéiia Betlean Isteoan lui Racoți, neputîndŭ avea agiutoriŭ de la împărățiia Turcului, pentru gătirea lui soltan Murat iară asupra Persului.

Zac. 15. În anul 7145 <1637>, să rădicasă cazacii cu Pavliuc hatmanul asupra léșilor, pentru opreală sa pre Marea Neagră, pre carii Potoțchii hatmanul leșăscŭ polnii l-au lovitŭ și, închidzîndu-le tabăra, au datŭ cazacii viu pre hatmanul său, pre Pavliuc. Și în cesta anŭ au făcut léșii și o cetate anume Godacul pre Nipru, la pragul cel dentîiŭ a Niprului, oprindŭ pre cazaci să nu îmbie pre Marea Neagră, stricîndŭ pacea cu turcii, care opreală lor au răsuflatŭ spre mare pustiitate Crăiei Leșești, cu Hmil hatmanul căzăcescŭ.

Zac. 16. Tot într-acéiași anŭ, Cantemir-pașea cu ordele sale, peste voia hanului, au ieșitŭ den Crîm și s-au aședzat iară în Bugeag, care lucru nesuferindŭ hanul și mărgîndŭ dodeială și de la leși, carii legasă cu a doa legătură pren Conețpolschii cu Murtaza-pașea veziriul, sa nu hie slobodzi tătarîi a lăcui în Bugeagŭ, făcîndŭ dodeială Crăiei lor, au ieșit porunca la hanul și lui Vasilie-vodă, domnului țărîi noastre și lui Matei-vodă, domnului muntenescŭ, să margă cu hanul asupra lui Cantemirŭ. Deci au venitŭ hanul cu oști și au purces și domnii cu îmbe țărîle asupra lui Cantemir, care temîndu-să de hanul, au fugit în Țarigrad, iară ordele lui le-au luatŭ hanul cu sine la Crîm. Si de pîră hanului la împărățiie, au perit și Cantemir zugrumat în Țarigrad.

Zac. 17. După ce au pornitŭ pre tătari, hanul, den Bugeag, au lăsatŭ pre doi soltani, frații săi, să vie cu dînșii, iară el singurŭ au purcesŭ spre Crîm înainte. Deci cîndŭ au fostŭ la trecătoarea Niprului, s-au burzuluitŭ nohaii și au lovit fără nădejde pre soltani și i-au omorîtŭ pre amîndoi. Și după această faptă, au purces cu coșurile sale spre Tara Leșască, poftindŭ de la leși loc, să să aședze supt ascultarea lor. îmbla pe la tîrguri, pen sate, tot cîte cu o cruce de lemnŭ făcută la pieptŭ, semnŭ de închinăciune. Ce, léșii loc așea deșertŭ, fără oameni, mai înluntru țărîi sale neavîndŭ, le-au datŭ cîmpii pe Nipru, între Crilov și între Godac, și era aproape do 20.000 de nohai orda acéia.

Zac. 18. Care lucru vădzindŭ împărățiia Turcului, iară, cu a doa orînduiala au pornitŭ cîțva pași în prejma lor, la anul după scosul lui Cantemir din Bugeag. Și iară au venit porunca și la Vasilie-vodă și la Matei-vodă, să margă să să împreune cu pașii asupra tătarîlor. Deci, de iznoavă au purces Vasilie-vodă cu oști, al doilea rîndŭ, la Cetatea Albă, la adunarea pașilor. Iară Matei-vodă au venit pănă la marginea țărîi sale și de acolea au pornitŭ un serdar cu oști de la sine, iară el singur s-au făcut bolnav și s-au întorsŭ înapoi. Iară și Vasilie-vodă și pașii fără zăbavă s-au întorsŭ de la Cetatea Albă înapoi, că pre tătari îi trăsesă amu hanul cu blîndeță și cu făgăduință de iertare pentru moartea soltanilor și-i trecusă Niprul, pre unii în Crîmŭ, iară pre alții i-au aședzatŭ pre cîmpii Donului. Iară moartea soltanilor mai pre urmă tot n-au lăsatŭ hanul nerăscumpărată.

Zac. 19. Ce, cîți era din singele lui Cantemirŭ mai capete, într-una de dzile, cu meșterșug i-au împărțitŭ, pre unii la o samă de agii curții sale, la ospățŭ, văz, doamne, pe alții la alți agi și la masa sa oprindŭ pre unii. Și la acéia ospățŭ i-au omorîtŭ pre toți, cîți era Canteniirești mai aproape. Și de atunce s-au stinsŭ acéia răgulă la dînșii, care era mai frunte decît toate ordele, precum pre aceste vrémi sintŭ Șirăneștii. Unul den Canteniirești atuncea, anume Azametŭ-mîrza, pre carile 1-am apucat și ieu, dvorean la craiul leșăscŭ Vladislav, neprilejindu-se la acéia ospățŭ ce le făcusă hanul, au scăpat den Crîm în Țara Leșască și slujiia la craiul leșescŭ între dvoreani și avea de la craiul leafă.

Zac. 20. într-acesta anŭ, au luatŭ cazacii Donului Azacul, cetate turcească pre apa Donului, care apoi au dat-o de bunăvoie Moscul turcilor înapoi. Isarŭ au îmblatŭ la acesta mijlocii pentru acéia cetate la Moscŭ, omŭ aicea în țară pe acéle vrémi yestitŭ cu neguțitoriia în Țara Moschicească.

Zac. 21. Iară întorsul lui Matei-vodă de la margine, mergîndŭ al doilea rîndŭ la Cetatea Albă, n-au fostŭ fără pricină, ce avîndu mare neprieten-șug Matei-vodă cu Vasilie-vodă, dendată ce au stătut Vasilie-vodă la domniie, făcuse multe amestecături la pașea pe acéia vréme de Silistria. Deci, s-au temutŭ a merge Matei-vodă, de acéle amestecături, ce-i amestecasă Vasilie-vodă la pașa și la Poartă, ce, precum s-au pomenit mai sus, au trimis oaste, iar el singur s-au întorsŭ la scaunul său.

Zac. 22. Era la împărățiia lui soltan Murat pre acéle vrémi toate trébile și lucrurile împărăției pre doi oameni, carii era musaipi la sultan Murat, unul silihtar, ce era înluntru, care slujbă este de împărățiie foarte aproape, adecă spătar, ce poartă spata or buzduganul după împăratul, al doilea, cîzlarŭ-aga, care este pre toată casa împărătească și pre fete mai mare. Acești doi purta toată împărățiia, veziriia înaintea lor era foarte slabă. Cîndŭ să aduna veziriul cu unul de acéia, spun că le săruta poala hainelor.

Zac. 23. Deci, pre unul de acéle capete la împărățiie, pe silihtar-pașea, îl cuprinsesă Matei-vodă cu dările, iară pre cîzlar-aga Vasilie-vodă și ieșiia isprăvi si lui Vasilie-vodă de la împărățiie și lui Matei-vodă, pren chipuri mai sus pomenite. Covîr-șiia cu atîta Matei-vodă pre Vasilie-vodă, că avea Matei-vodă și cu megieșii mare priietinșug, ales cu ungurii. Iar Vasilie-vodă nici cu un megiieș, precum am apucatŭ și noi acéia domnie, viața bună n-au avut, den nebăgare samă pre nime den megiieși.

Zac. 24. O, nesățioasă hirea domnilor spre lățire și avuție oarbă! Pre cît să mai adaoge, pre atîta rîhnéște. Poftile a domnilor și a împăraților n-au hotar! Avîndu multŭ, cum n-ari avea nemică le pare. Pre cîtŭ îi dă Dumnedzău, nu să satură. Avîndu domnie, cinste și mai mari, și mai late țări poftescŭ. Avîndu țară, și țara altuia a cuprinde cască și așea lăcomindŭ la altuia, sosescŭ de pierdu și al său. Multe împărății în lume, vrîndŭ să ia alte țări, s-au stînsŭ pre sine. Așea s-au stînsŭ împărățiia lui Darie-împăratŭ de Alexandru Machidon, vrîndŭ să supuie Țărîle Grecești și toată Machido-niia, Darie au stînsŭ împărățiia sa, de au cădzutŭ pre mînule lui Alexandru Machidon. Așea împărățiia Cartaghinii vrîndŭ să supuie Rîmul, au cădzutŭ la robiia rîmlénilor. Așea Pirŭ-împăratŭ vrîndŭ să ia Italiia, au pierdut țărîle sale. Așea și Mihai-vodă, vrîndŭ să hie crai la unguri, au pierdutŭ și domniia Țărîi Muntenești.

Zac. 25. Așea și Vasilie-vodă, avîndu fericite vrémi de domniie în pace den toate părțile, că și țara nu era nici cu o datorie îngreuiată, fără nice o dodeială despre turci, carii avea începută sfadă cu perșii și într-acéle părți sta cu valuri, au înce-putŭ svadă cu Matei-vodă, domnul muntenéscŭ pentru domniia acei țări, ori că nu-l încăpea Muldova, ca pre un omŭ cu hire înaltă și împărătească, mai multŭ decît domnească, ori că siliia să vadză pre fecioru-său, Ionŭ-vodă, la domnie, care hire au părinții spre feciorii săi, să-i vadză în viața lor ieșiți la cinste. Domnii la domnii pre feciorii săi poftescŭ să-i vadză ieșiți, boierii la boierii, sluji-toriul să bucură să-și vadză de slujitorie pre feciorul său harnic, pementeanul de hrana pămîntului pre feciorul său destoinicii poftește să-l vadză. Ori că l-au îndemnatŭ pre Vasilie-vodă mare netocmala și nepriietenșug ce avea mai de demultŭ, încă den boieriia sa, scoasesă domniia Țărîi Muntenești de la împărățiie, pre mijlocul lui cîzlar-aga și pașii de Silistria, feciorului său, lui Ion-vodă.

Zac. 26. Prostatec îl ținea Vasilie-vodă pre Matei-vodă. Deci, avîndu și pre veziriul în partea sa, au făcut oști de țară1 și au purces în Țara Muntenească asupra lui Matei-vodă, lăsindŭ în scaun pre fecioru-său, pre Ion-vodă. Iară singur au intrat cu oști în Țara Muntenească, cu știrea veziriului și a pașii de Silistria. Oști avea cîteva, iară tot de țară și lefecii și céialaltă oaste, fără puținei sîrbi, ce avea în leafă, călări.

Zac. 27. îară și Matei-vodă, domnul Țărîi Muntenești, nu dormiia, ce apărîndŭ al său, avea oști și streine, și de țara sa, ales pedestrime, hie cîndŭ avea pănă la o mie în leafă, fără dărăbanții de țară și călări de ai noștri moldoveni, acolo mersi în leafă, cărora numele era livinții, și leși călări ținea pururea cîte 200 și deosebi unguri călări. Și dideasă știre și la arcalele sale, ce avea la împărățiie, de silă ce-i făcea Vasilie-vodă. Deci, cu mijlocele lui silihtar-pașea, bine n-au intrat Vasilie-vodă în ȚaraMuntenească, la o vale care să chiamă Rîbna, l-au tîmpinatŭ un ceaușŭ de la împărăție cu poruncă numai să să întoarcă Vasilie-vodă îndărăptŭ. Și în urma ceaușului au sositŭ și o samă de oști a lui Matei-vodă. Zac. 28. Numai ce au căutat lui Vasilie-vodă a să întoarce înapoi, vădzîndŭ cartea împărătească și cine era soltanŭ Murat-împaratul, nu era de-a șuguire cu dînsul. Deci purcegîndŭ îndărăptŭ Vasilie-vodă, să simețlsă muntenii și în chipul goanei, să gonească pre oștile lui Vasilie-vodă, lovisă la coada oștii. Ce, s-au întorsŭ apoi oștile de țară și singur Vasilie-vodă și au înfrîntŭ pe munteni si au prinsŭ cîțva vii și au și peritŭ den munteni cîțva. Vasilie-vodă apoi, după acéia au ieșitŭ îndată den Țara Muntenească, plinindŭ porunca împărăției și ședzindŭ cîteva dzile la Ploscuțéni, la Putna, de acolo au porriitŭ pre ceaușul cel împărătescŭ, iară singur s-au întorsŭ și au venit în scaunŭ.

Zac. 29. Era pre acéle vremi veziriul Tabani Buiuc, carile ținea cu Vasilie-vodă și pașea de Silistria, iară așea și numai să scoată pre Matei-vodă să pusesă cu toată voia. Și fără știrea împărătească ieșiia de la veziriul isprăvi de domnia Țărîi Muntenești lui lonŭ-vodă, feciorului lui Vasilie-vodă. Cum și atuncea, dacă au vădzut veziriul împiedecate isprăvile dentîi de silihtariul, au făcut altele, la singur pașa de Silistria, să ducă el singur pre feciorul lui Vasilie-vodă în scaunul Țărîi Muntenești, care lucruri apoi au mîncatŭ capul veziriului, obli-cindŭ împărățiia pen silihtariul războaiele și vărsările de singe între domni, de unde să pogoară. Nice te mira, cum de au pututŭ domnii a îmbla în zarve, fără știrea împărăției și ales la un împărat leu ca acéia.' Deci, să știi că țărîle pre atunce acéstea nu era așea supuse, ce într-altă voie veghiată și să temea turcii să nu se dea Țara Moldovei în partea léșilor, carii era pre acéle vrémi foarte tare, cît să siia împărățiia de sfada léșilor și ales avîndu amu începute războaie cu perșii, precum ți s-au pomenit. Ce era bucuroși că să sfădescŭ aceste țări între sine și poți pricepe și pre domniile acéstea așea de îndelungate, 19 ani Vasilie-vodă domnŭ, iară Matei-vodă pănă la moarte, aproape de 30 de ai la domniie. Alte vacuri să socotești țărîlorŭ acestora pre atunci.

Zac. 30. Cu al doilea isprăvi de domniia Țărîi Muntenești au socotitŭ Vasilie-vodă cu altă cale. Avîndu acéia și de la veziriul știre, au pornit pre Ion-vodă la pașea de Silistria cu cîțva boieri, să-l ducă pașea în scaun. Și trimisesă înainte la pașea pre Enachie Catargiul vel-postelnic, să mai întărească -lucrurile, păn a veni Ion-vodă. Ce, ședzîndŭ acolea la pașea Catargiul, așteptîndŭ sosirea lui Ion-vodă, au simțit lucrurile într-altŭ chip, că-i agiunsésă pre pașea iară alte porunci împărătești pren silihtariul și-i unsesă osiia și pașii Matei-vodă. Deci, vădzindŭ Catargiul lucrurile într-altŭ chip și amirosindŭ că, cît ari sosi lonŭ-vodă la pașea, va să-l oprească și să-l trimită la împărățiie, au dat Catargiul știre la boieri, ce era pe lîngă Ion-vodă, amu aproape de Dristor, la un satu și îndată s-au întorsŭ Ion-vodă can cu fuga de grijea pașii și au ieșit și a doa ispită pentru domniia Țărîi Muntenești.

Zac. 31. Iară nici cu atîta nu s-au lăsat Vasilie-vodă, ce îndemnatŭ și de veziriul și ca o nemică socotindŭ a călca pre Matei-vodă, iară au strînsŭ oști și cu mai bună gătire, cu pedestrime, cu pusei și iară au purces în Țara Muntenească asupra lui Matei-vodă și cu acéia nebăgare în samă de Matei-vodă, cît aicea în locul său pusesă domnŭ pre fecioru-său, Ion-vodă, în scaunul țărîi, cu boieri, cu ispravnici, cu domniie deplină, tiindŭ ca-n palmă domniia Țărîi Muntenești. Iară lunecoasă sintŭ lucrurile războaielor și în puterea lui Dumnedzău mai multă stau. Nice unu nepriietin, cît de slabŭ hie, cum să nu-l țiie nimea, nece-1 ținu oștenii cei direpți. Și bine au dzis unul: „Bella momentis constant", adecă „Războaiele în clipala ochiului stau". Că atîta era numai să ie acéia războiŭ Vasilie-vodă si să să aședze în domniia Țărîi Muntenești. Iară roata lumii nu așea cum gîndește omul, ce în cursul său să întoarce.

Zac. 32. De care silă n-au pututŭ nice silihtariul a-i trimite alte isprăvi lui Matei-vodă, să nu să de tot descopere cu îmbletele împrotiva veziriului, să-i răsaie ceva împărăției cu scîrbă în partea sa, că, ales la turci, foarte cu siială sintŭ toate și cu mare meșterșug și taină strică unul altuia, cîndŭ va unul pre altul să-l surupe. Că să pîrască a vedere, sie strică, cine începe pîră. De multe ori cu laudă pre nepriietinul său mai curundŭ coboară și ales supt împărățiia lui soltan Murat cu mare siială era toți. Iară totdeauna trimite silihtariul pre taină la Matei-vodă, îmbărbătîndu-l să stea împrotiva lui Vasilie-vodă, să-l bată, iară despre scîrbă împărătească să nu poarte grije, că ieste grija lui. Deci, și Matei-vodă ș-au strînsŭ oastea toată și vădzindŭ că Vasilie-vodă trage cu ostile sale spre București, nu spre Tîrgoviște, au coborîtŭ și elŭ spre București cu oști.

Zac. 33. Vasilie-vodă, daca au sositŭ la Praova, la sat anume Ojogenii, știindŭ din limbi de gătirea lui Matei-vodă împrotiva sa și cu oști cîteva și streine și de țară, au făcută sfat acolea la Ojogeni, socotindŭ și trecătorile apelor și locuri închise de păduri de pen toate părțile și de bîhnișuri, înțelegîndŭ pre Matei-vodă că anume locuri ca acelea poftește să dea războiŭ, fiindŭ oștile mai tare hiecare la locul său și la strîmtori, împrotiva oștilor celor streine hie cîndŭ cei de loc sintŭ mai tari, au ales cu sfatul să nu treacă Praova, ce să stea acolea la cîmpŭ, să tragă pre Matei-vodă, să iasă cu oștile sale la cîmpŭ. Și aleglndu-se sfatul, au purces toate ostile lui Vasilie-vodă în jacuri în podgorii, pe supt munți, încotro să bejenise toată Țara Muntenească, de pen toate acéle olate, pănă în Praova.

Zac. 34. Și așea cu acela sfat — ce svétnici or hi fostŭ așea de buni de războaie pre atunci — rășchirată oastea pe la jacuri, în loc au priceput Matei-vodă lucrul și îndată au purces spre Praova. Și di-reptŭ în prejma Ojogénilor, unde era Vasilie-vodă cu corturi, au stătut la trecătoare, dîndŭ știre den cîteva pusei ce avea cu sine și îndată au început a trece oastea în vad. Tot călărețul au trecut cîte un pedestraș după sine și au stătut în tocmală cu oștile, dencoace de Praova, tocmindŭ oastea pedeastră cu focul și cu pușcile între oastea că]ăreță și au purces cu toată oastea stolită asupra taberii lui Vasilie-vodă.

Zac. 35. Nu avea de ce să apuca Vasilie-vodă cu oastea rășchirată în toate părțile si așea venire asupra degrabă a lui Matei-vodă și întemeiată. Că oștenii lui Vasilie-vodă, unii veniia cu plean îngreuiați, neștiindŭ lucrul ce este, alții spăimați de sosirea oștilor așea degrabă, mai multŭ de gătire la fuga îndată au stătut, nu de război. Și așea șpîrcuită oastea și fără nice o tocmală, au plecat și Vasilie-vodă fuga și toată oastea, cîtă nu era dusă în pradă lăsîndŭ și corturile, și pușcile, și pedestrimea toată pre mîna lui Matei-vodă. Și de grijea gonașilor, Vasilie-vodă au lăsat drumul pe care Venisă, ce de-a direptul au năzuit la Brăila.

Zac. 36. La Brăila zăbăvindŭ Vasilie-vodă cîteva dzile și Matei-vodă dedésă știre de olac la pașea îndată de izbîndă sa asupra lui Vasilie-vodă. Așea de sîrgŭ lucrul, ori cu știrea pașii, ori dentru sine agii de Brăila și de Mecinŭ sfătuiia să prindze pre Vasilie-vodă, să-l trimită la pașea. Și să nu hie dat știre Stamatie, ce au cădzutŭ apoi stolnic la Vasilie-vodă și la alte domnii pre urmă și postelnic mare, ar hi încăput Vasilie-vodă la prinsoare. Ce ședzîndŭ sară la masă, i-au dat știre și de la bucate s-au sculatŭ, pentr-o grădină, peste un gardŭ, suindŭ de pe spinarea unuia din slujitori și acolo i-au scos calul și au ieșitŭ cu fuga din Brăila, la Galați, lăsindŭ toate în Brăila, cîte nu rămăsesă la Ojogeni.

Zac. 37. Ințelegîndŭ Ion-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, poticala tătîne-său în Țara Muntenească, au strînsŭ boierii ce era puși la boierii pe lîngă sine și le-au dzis, cum el, nefiindŭ de domnie, pentru slabă sănătate ce avea (că era Ion-vodă omŭ slabŭ și deznodată și de mîni și de picioare, cum n-ar hi fostŭ feciorul lui Vasilie-vodă, care era ca un leu și la hire, și la trup), iară tătîne-său lasă scaunul domniei. Și au venit Vasilie-vodă iară în scaun.

Zac. 38. Iară Matei-vodă jeluindu-se și la împărățiie de pradă ce făcuse oștile lui Vasilie-vodă și la megieși, să-și întoarcă călcătura ce făcuse Vasilie-vodă Țărîi Muntenești, legasă cu Racoții cneadzul Ardealului, tatăl lui Gheorghie Racoți, lucrul, fiindŭ și Racoții rănit cu nebăgarea în samă megieșii lui de Vasilie-vodă, au pornit nește oști asupra lui Vasilie-vodă, cu lonŭ-vodă Moghila, feciorul lui Simion-vodă, carele era la Ardeal aședzat, după războiul de la Ștefănești, care era între feciorii lui Simion-vodă și între feciorii lui Ieremie-vodă pentru domniia țărîi. Și amu pănă în Trotuș coborîți ungurii și oștile muntenești păn la Milcov sosiți, au schimbatŭ Racoți sfatul cu Matei-vodă. Ori temîndu-să de împărățiie, înțelegîndŭ patima veziriului, ori alta socoteală le-au venit, au întorsŭ și pre Ion-vodă cu oștile îndărăptŭ și s-au întorsŭ și muntenii. Ieșisă casa lui Vasilie-vodă spre Huși de spaima acéia. Și pre vremea cobo-rîtului acestor oști asupra lui Vasilie-vodă, au pe-ritŭ și Gorgan, și Sămăchișă căpitanul și Cîrste visternicul, den prepus de la domnie pentru vicleșug.

Zac. 39. Deci după aceste zarve, numai ce i-au căutat a sta lui Vasilie-vodă la pace, vădzîndŭ și primejdia veziriului, curundŭ după acéia, să nu să mai ațițe lucrurile asupra sa. Cum n-ar hi fostŭ fără primejdiie Vasilie-vodă atunceși, de n-ar hi stătut împărățiia după lucrurile împrotiva perșilor, care curundŭ după acéia au purces cu toată puterea asupra Vavilonului. Ori de la cei doi megiieși n-ar hi fostŭ fără răscoală, de nu s-ar hi spăimat Racoți și Matei-vodă cu moartea veziriului. Și sta în cumpănă soltan Murat, asupra Azacului va merge, că încă nu-l didésă moscalii, au asupra Vavilonului. Ce, viindŭ cu acéia veste Isarŭ. că or da Azacul moscalii, au purces asupra Vavilonului. Iară pănă a să înțelege purcesul, aceste țări era supt grije că va veni împărățiia spre aceste părți cu oști. Fost-au aceste zarve între Vasilie-vodă și între Matei-vodă în anul 7144 și în anul 7145 <1636—1637 >.

Zac, 40. Iară primejdia veziriului Tabani Buiuc, anume cum au venit, de au perit de soltan Murat, așea au fostŭ: după răszipa de la Ojogeni oștilor lui Vasilie-vodă, face Matei-vodă ardzehal, adecă răvaș de jalobă, la singur împăratul și aflîndŭ omŭ de acéia treabă, să dea acéia jalobă la singur împăratul, au purces omul acéia cu cărțile și, știindŭ rîndul, au păzit cîndŭ au ieșit împăratul la primblare cu vînătoare la cîmpŭ. S-au făcut omul a merge de olac pe denaintea împăratului, anume să-l vadze. Și așea vădzîndu-l împăratul mărgîndŭ tare, au trimis de l-au oprit și au pus de l-au întrebatŭ de unde vine. El au răspunsŭ că vine den Țara Muntenească cu cărți la împărățiie, să știe împărățiia de mare vărsare de singe si pradă ce s-au făcut în Țara Muntenească de Vasilie;vodă, care au venitŭ cu oști asupra lui Matei-vodă. înloc au trimis împăratul de i-au luat cărțile și au cetit ardzahalul cel cu jalobă asupra lui Vasilie-vodă, pomenindŭ că să laudă Vasilie-vodă că are isprăvi de la veziriul, să hie domnŭ și în Țara Muntenească, și în Țara Moldovei. Atunci au avut vréme silihtariul asupra veziriului, căindŭ țărîle, cum să strică ele în desine și să pradă. De care jalobă focŭ s-au făcutŭ împăratul, soltan Murat pre viziriul, înțelegîndŭ că de la veziriul să coboară acéle amestecături. Ce, dentăi au trimis pre omul cu toate acéle scrisori, să vadză și veziriul. Ce, au dzis silihtariul cătră împăratul ca omul îndată va peri de veziriul. Deci, i-au dat hasăchii și i-au învățat singur împăratul: „Pre acestŭ omŭ iară să-l aduceți la mine". Și așea au fostŭ: l-au dus hasăchi la veziriul și dacă au înțeles veziriul, au vădzutŭ că este rău de dînsul. Au vrut să oprească pre om, ce hasăchii i-au spus porunca care au de la singur împăratul, să-l ducă pre omul iară la împăratul.

Zac. 41. Scosesă veziriul daruri hasechiilor, să lasă pre omul la dînsul, ce nu s-au cutedzat hasechii de silihtariul a face peste poruncă. Iară să nu hie fostŭ omul de fațe, putea să tocmască veziriul lucrurile sale, dzicîndŭ că au fostŭ un marghiol de cei de Țarigrad și au spus menciuni, că de aieste să fac multe la turci sau s-ar hi uitatŭ la împărăție, care de lucrurile a toata lumea gînclindŭ, céle mai mănunte le trece cu gîndul. Ce, păziia acestŭ lucru silihtariul, să nu scape vréme ca acéia asupra veziriului. Și înnoindŭ scîrbă împărăției silihtariul, au chemat pre veziriul împăratul și după mustrare că strica țărîle fără știrea lui, l-au omorît. Și așea au ieșit veziriului aceluia zarvele între domni. Aceste am înțăles de la boieri bătrîni de sfatŭ pre acéle vrémi.

Zac. 42. Curundŭ după aceste svade cu Matei-vodă, să potoale Vasilie-vodă sunate zarvele, pre fecioru-său, pre Ion-vodă, l-au tremis la Țarigrad, undeși s-au săvîrșit și viața nu pestiți ani. Și s-au săvîrșit într-acești ai dzilele și doamna dentîi a lui Vasilie-vodă, fata lui Bucioc. Și după moartea doamnei, au trimis Vasilie-vodă pre Catargiul în Țara Cerchijască și de acolea i-au adus doamnă, fata unui mîrzac de ai lor, cu care au trăit apoi pănă la săvîrșitul său.

Zac. 43. în anul 7143 < 1635 >, au luat sultan Murat Vavilonul cu mare vărsare de singe de la perși, după patru luni den ce dzi începuse a bate orașul. Spune istoriia să hie fostŭ 30.000 de oșteni în Vavilon. Ce, acéie gătire făcusă și sultan Murat asupra perșilor, cît singur Vavilonul. Iară tot Mi-siriul1 și pașii ce sintŭ peste arapi i-au pornit despre Marea Roșie, de au lovitŭ și dintr-acolea Țara Persului și le-au luat turcii și dentr-altă parte o scală foarte mare. Și așea îndoitŭ Persul, n-au putut da nici un agiutor Vavilonului.

Zac. 44. Sultan Murat într-acolea zăbăvindu-se cu oștile, iară aicea, în ceste părți, sta fericite vacuri și liniște și pace întemeiată den toate părțile, fiindŭ în pace amu Vasilie-vodă și cu megiiașii. Și în-tr-acești ani au zidit Vasilie-vodă și lăudate mănăstiri, și aice în orașul léșilor, întîi supt numele a trei sfinți învățători a besericii, ce să dzice Trieh Svetitelei, mai pe urmă mănăstirea, a doa mănăstire, a Golăi, cu făptură, cum să vede, peste toate mănăstirile aici în tară mai iscusită. Golăé îi dzic pre numele unui boier iu, anume Golăi, carele într-acela loc au avutŭ făcută o besericuce de piatră. Și în cești ai au adus Vasilie-vodă și moaștiile a sfintei prepodobnei Paras-chevei, în anul 7148 <1640>, căriia svinte viața și de pe ce locuri au fostŭ, să citește viața ei petrecută cu mare dumnedzăire în Minei, în luna lui octovrie, în 14 dzile.

Zac. 45. Aceștii domnii au făcut ca de iznoavă și curțile céle domnești în Iași, casele céle cu cinii, grădini, grajdiuri de piatră, tot de dînsul sintŭ făcute. Și multe locuri au așădzat, care au stătutŭ multe vrémi stătătoare. Că de a fostŭ cîndva vrémi fericite acestor părți de lume, atuncea au fostŭ. Plină Țara Leșască, oi dzice, de aur, la care pre acéle vrémi curea Moldova cu boi de negoț, cu cai, cu miiere și aducea dintr-acéia țară aurŭ și argintŭ. Oi putea dzice că săracŭ nu să afla pre acéle vrémi, doară care nu-și vrea să aibă. Țara Leșască la acéia scară de fericire să suisă, precum și singuri léșii dzic și scrisorile lor, care nici o crăie pre acéle vremi nu era deopotrivă; în bine și în dezmierdaciune pre atuncea léșii, și așea și țara noastră.

Zac. 46. Iară di pe acéle vrémi să cunoaște paharul lui Dumnedzău aproape de schimbare și curundŭ spre alte mai cumplite vrémi. Că era la mare zbur-dăciune țărîle aceste. Si care țări să suie pre la mare bivșuguri, zburdeadză hirea omenească peste măsură, și zburdăciunea naște păcatul și pre păcatul urmadză mînia lui Dumnedzău. Așea Tara Léșască era la mare zburdăciune, așea și aicea țara și singur dom-nulŭ Vasilie-vodă, cu silă a cîteva case de boieri, luîndu-le fetele peste voia părinților la țietorie. Iară oamenii de casa lui, nepoții lui Vasilie-vodă, ca mai mare sile făcea, luîndŭ băieții oamenilor în silă la curvie, care toate fapte mai pe urmă s-au arătat cu mare osindă asupra casei lui Vasilie-vodă.

Zac. 47. În cești ani, după ce au așădzat sultan Murat Vavilonul spre împărățiia Turcească, s-au întorsu în Țarigrad și să gata tare asupra léșilor, să răscumpere rușinea lui soltan Osmană, deșchi-dzîndu-și calea pen Ardeal, să lovască peste munți de-adiréptul spre Liov. Ce, i-au tăiatŭ atuncea curund puternica mîna lui Dumnedzău dzilele. Și după moartea lui sultan Murat, au stătut în locul lui sultan Ibraim, frate-său, omŭ dat cu toată hirea spre zburdăciuni. Și cu împărățiia lui, iară au hălăduit țărîle acéstea de răscoale.

Zac. 48. Începuse în cești ani Racoți cel bătrîn svadă cu némții, căruia era orînduită oaste și de aice, de la noi den țară și den Țara Muntenească. Ce, n-au ținut multŭ aceia sfada, curundŭ au venit la tocmală cu împăratul nemțăscŭ. Iară prădasă cîțva loc cu ai noștri în Ungurimea de Sus. Apostol de Orheiŭ au fostŭ serdarŭ într-acéia oaste cu Racoții.

Zac. 49. În anul 7153<1645> au făcutŭ și nunta fiicăi sale Vasilie-vodă, cei mai mari, doamnei Măriei, după cneadzul Ragivil, om de casă mare, den cnédzii Litfei. Numai, cu ce inimă și sfatŭ au făcut acéia casă după omŭ de lége calvinească, care este scornită de un mitropolit de Fiandra1, de supt ascultarea papei de Rîmŭ, peste legăturile săboarelor cu multe dumnedzăirești minuni legate. Iară calvinul numai pre singure pohtele sale trupești, osebite de sfînta săbornică besérecă au scornitŭ acéia lége, la care, ca la o lége slobodă, în puțină vréme au cursŭ toată Fiandra și Englitera. De mirat au rămas vacurilor această casă, cum au putut suferi inima lui Vasilie-vodă să să facă. Și multă vréme s-au frămîn-tatŭ acestŭ lucru în sfat și cîțva boieri pre atunci apăra acest lucru, să nu hie, ales Toma vornicul și lordachie visternicul, care capete de-abea de au avut cindva această țară, sau de va mai avea. Ei dzice lui Vasilie-vodă și pentru legea rătăcită și un lucru nu fără grije despre împărățiia Turcului. Iară Tode-rașco logofătul și Ureche vornicul sta asupra aceștii minte să să facă.

Zac. 50. Avea Vasilie-vodă pozvolenie de la turci, ce era acéia voie din bani, nu din inima turcilor. Și așea s-au făcut nunta aicea în Iași, la care cîțva domni den Țara Leșască, singuri cu chipurile sale au fostŭ, cu curțile lor și Pătrașco Moghila, feciorul lui Simionŭ-vodă, mitropolitul de Chievŭ. Iară soli trimiși era de la Racoți cneadzul Ardealului, Chimini lanăș, cu daruri și de la Matei-vodă domnul muntenéscu, singur Ștefan mitropolitul Țărîi Muntenești și Radul logofătul și Diicul spătariul că să împăcase amu domnii între sine.

Zac. 51. N-au lipsită nemică den toate podoabe, cîte trebuia la veselie ca acéia, cu atîțè domni și oameni mari den țări streine. Meșteri de bucate, aduși dintr-alte țări, dzicături, giocuri și de țară, și streine. Curtea podobită toată și strînși boierii și căpeteniile țărîi, feciori de boieri, oameni tineri la alaiuri, pe cai turcești cu podoabe și cu pețiene la șlice. Și așea cu petrecanii trăgînîndu-se veseliia cîteva săptămîni, au purces cneadzul Ragivil cu doamna sa în Țara Leșască, cu dzestre foarte bogate.

Zac. 52. La anul, simțindu-se Crăiia Leșască în virtute, îndemnat de papa de Rimă și de venețiiani, carii avea dodiială de la turci la ostrovul Critului, au făcut sfat cu senatorii craiul Vladislav, numai să înceapă sfadă cu turcii, adecă cu împărățiia lor, de care gătirea lui și la ce au ieșit apoi acéia sfat, ceti-vei povestea mai gios la rîndul său. Iară soli trimițindŭ la toți craii creștinești craiul leșescŭ, aice la Vasilie vodă, pre cneadzul Ragivil au lăsat soliia cu această treabă, fiindŭ viitor Ragivil, la anul după nuntă, la socru-său, aicea în țară. Care soliia au credzut Vasilie-vodă îndată și au priimit să fie una cu léșii, cît și birul amu oprise a anului celuia și pornisă pre aga birului fără bir, răspundzindu-i că nu s-au pututŭ strînge birul pentru sărăcia oamenilor. Ce, dacă au stătut la voroava cu boierii pentru opritul birului și într-un rînclŭ și într-altul, spun să hie dzis Petri-ceico vornicul de Țara de Sus pre carele îl ținea ei mai prostatec dentr-alții în sfatŭ: „Eu ași dzice să nu oprim noi birul, păn nu om vedea că trec léșii Dunărea". Și acéia cuvîntŭ au intrat îndată în gîndul lui Vasilie-vodă și au răpedzitŭ după aga și l-au oprit la Galați, pănă au gătitŭ birul și l-au încărcat și l-au pornitŭ. Așea ferescŭ pre domni și țărîle voroava cu svatul de primejdii. Că pentru acéia au dat Dumnedzău sa aibă împărații, craii, domnii, cîrmui-torii țărilor, să aibă svétnici pre lîngă sine, cu carii vorovindŭ o treabă, să frămînte cu voroava lucrul unul una, altul alta răspundzindŭ, să lămurește lucrul care este mai spre îndemînă. Iară ce fac domnii singuri den gîndurile sale sau den șoapte, rar lucru iesă la folos, că încă în lume omŭ n-au născutŭ pănă acmu ca acéia, să nu-i trebuiască voroava cu svat, că deși gîceste cîrmuitorul cîte o treabă, încă tot să nu să încreadză c-au gîcitŭ, pănă nu să întărește părerea lui cu voroava si altor păreri. Deci, ce ai gînditŭ că este bine, dacă să mai tocmescŭ cu gîndul tău, ce ai gînditŭ că este cu cale, încă a doi sau a trei socoteala, fără greș pre acéia lucru să stai, că nu te va înșela. Iară ce-ți pare numai a singur că este bine și alții toți dzic că este într-altŭ chip, să nu crédzi acéia socoteală, că te amăgește. Multe lucruri ne păru că sintŭ gîcite, iară apoi, dacă mai lași vremea socotelii, afli departe, mai pre urmă, într-altŭ chip. La mulți domni mare smentele am vădzutŭ den șoapte sau nesfătuit, amu în vacul nostru. Fără sfatŭ au făcut Vasilie-vodă lovitul tătarîlor la Brătuleni pe Prut și apoi prada a toată țara, nespuse de agiunsŭ cu cîtă robie și plean, dentr-acéia faptă au venit asupra|țărîi. Și așea și Duca-vodă sfătuindŭ numai cu unul pentru cartea la hanul și-au stricat domniia, den care maziliie mare răsipă și greutăți asupra țărîi au venit, care era foarte în stat bun pre atunce și gata lucrurile să rădice numai cu o orînduiala datoriile țărîi toate. Iară den céia maziliia a domniei dentîi a Ducăi-vodă, s-au prilejit trii înnoituri de domnie; una la Belgrad, a Dabijei-vodă, după care, neplinind anul, a murit Dabijea-vodă, altă domnie tot într-acéiași anŭ, domniia dentîi a Ducăi-vodă, a treia a lui Iliiaș-vodă, cu mare răssipă. Deci trei domnii cate 500—600 de pungi de bani la înnoituri, tot într-un anŭ, cum au putut hi bine? Așea cu șoaptele, numai cu unii nu cu sfat, au făcutŭ și Petreceico-vodă1, de au lepădatŭ, fără de nice o nevoie domniia țărîi și s-au dus în Țara Leșască, den care faptă să stinge Țara Moldovei astădzi.

Zac. 53. Cneadzul Ragivil, după zăbava sa peste cîteva săptamîni în Suceavă, la socru-său, la Vasilie-vodă, pre doamnă sa au pornitŭ pe la Sneatin spre țara sa, iară el singur au lovitŭ pen Ardeal, pe la Racoții, cneadzul de Ardeal, tot cu acéle trebi, pentru rădicarea lor asupra împărăției Turcului.

Zac. 54. Înțeles-am din boieri bătrîni, cum să hie vrîndŭ Vasilie-vodă la Suceavă să-și despartă fata de domnu-său, Ragivil, ce n-au priimit ea, doamna Mărie, fata sa, dzicîndŭ tătîne-său să fie socotit întîi lucrul, nu mai pre urmă.

Zac. 55. Și cu vrémile pănă aice istovim o parte de domnie a lui Vasilie-vodă, că pănă aice, pre cît au fostŭ fericită domniia aceasta, cu atîta mai cumplite vrémi s-au început de atunce, den care au purces den scădere în scădere această țară pănă astădzi."

 

©Miron Costin