Miron Costin

* Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul (1594-1661) *

MIRON COSTIN - LETOPISET.jpg

XX.

LETOPISEȚUL ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA

ARONŬ-VODĂ ÎNCOACE -

Capulŭ alŭ optusprădzécè

 

"Încep. 1. Den cinci simțiri ce are omul, anume vederea, audzul, mirosul, gustul și pipăitul, mai adevărată de toate simțiri ieste vederea. Că pren audzu, cîte aude omul, nu să poate aședza deplin gîndul, este așea ce să aude, au nu este, căci nu toate sintu adevărate, cate vin pren audzul nostru. Așea și mirosul de multe ori înșală, fiindŭ multe mirodenii dentîiŭ grele, iară apoi mare și iscusit miros făcu. Gustul încă este așea, că multe ne păru că sintŭ dulci, apoi simțimŭ amărăciune și împotrivă, multe amare că sintŭ ne păru si sintŭ dulci. Pipăitul, iară și multe pipăim în chip de une și sîntŭ altele și nu le putem a le cunoaște cu singur pipăitul, fără vedere. Iară vederea singură den toate așadză în adevăr gîndul nostru și ce să vede cu ochii, nu încape să hie îndoială în cunoștință.

Zac. 2. Așea și noao, iubite cetitoriule, cu multŭ mai pre lesne a ne scrie de aceste vrémi, în care mai la toate ne-am prilejit singuri și pentru lungimea capetelor ce s-au scris den îndelungată domniia lui Vasilie-vodă mai sus, den ieșitul cel dentîi den scaunul țărîi a lui Vasilie-vodă, începem a scrie de domniia lui Gheorghie Ștefan-vodă, care ori cu direaptă cale, ori cu nedirépte mijloace (rădictn-du-se asupra domnului său, au luatŭ domniia), tot unile ca acéstea din orînduiala lui Dumnedzău că sintŭ, să credŭ.

Zac. 3. îndată ce au ședzut Gheorghie Ștefan-vodă în scaunul domniei, cu sfatul lui Ghimini lanăș hatmanul lui Racoții s-a Diicului spătariul lui Matei-vodă, domnului muntenescŭ, au ales și den oastea ungurească, și den munteni și au ales o samă de oameni și den țară cu Pătrașco Moreanul hatmanul și au trimis spre Hotin, în urma lui Vasilie-vodă.

Zac. 4. Știia și Vasilie-vodă de toate ce să lucra în Iași pre urma lui și trimisă și al doilea rîndŭ de la Hotin sol la cuscru-său, Hmil hatmanul căză-cescŭ și la ginire-său, Timus, cerîndŭ agiutoriŭ cum mai de sirgŭ.

Zac. 5. La léși încă m-au trimis pre mine, la starostele de Cameniță, la Patru Potoțchii, feciorul hatmanului Potoțchii, la ieșitul căruia den robie Crîmului mare agiutoriŭ îi didésă Vasilie-vodă cu banii săi. Acéstea aducîndu-i aminte, îl poftiia să să afle la primejdiia lui. Și cu acéia solie aflîndu-1 pre starostele, cale de trei dzile mai sus de Cameniță, la niște ocine a lui, îndată au lăsat toate trébile sale și au purces spre Cameniță.

Zac. 6. Iară pănă a sosi starostele la Cameniță, la Hotin, într-o dzi, dau știre lui Vasilie-vodă că iată că sosescŭ oștile lui Ștefan-vodă asupră-i. Au stătut în gînduri dentîi, să dea războiŭ cu cîți oameni avea cu sine, că încă era toți boierii de scaun cu gloatele sale cu Vasilie-vodă si Boji căpitanul cu lefecii și darabanii cu Căra căpitanul lor și avea și siiméni vro 60 și némți foarte buni, 100. Iară dacă au vădzut răceala tuturora și slujitorilor, și căpitanilor, pre carii avea mare nedejde, pentru mila ce le făcuse cu multe vrémi înainte, s-au apucat de trecătoarea Nistrului, suspimndŭ pre Boji căpitanul și pre Cară căpitanul de darabani.

Zac. 7. Aicea s-au cădzut a pomeni mai sus pentru avuțiia cea ce era la Cetatea Neamțului, la care trimisesă pre nepotu-său, Ștefăniță paharnicul, Vasilie-vodă. Acolea pănă a clăti de la Hotin, au so-sitŭ toate deplin la Vasilie-vodă. De care, dacă au dat știre că sosește și Ștefăniță paharnicul, cu toate deplin, s-au bucurat Vasilie-vodă, dzicîndŭ: „De acmu înainte, pănă în căméșe mi-oi da și n-or ride nepriietenii".

Zac. 8. Și așea, Vasilie-vodă, trecîndŭ Nistrul cu o samă de boieri, anume Toma Cantacuzino vornicul, , Gheorghie hatmanul, lordachie visternicul ji cu f cîți boieri mai era strînși de casa lui, boierii céielalți toți și slujitorii cu pușcile s-au întorsŭ spre Iași, la 'domnŭ tînar. Și tîmpinîndu-se cu oștile lui Ștefan-vodă în dumbrăvi, aproape de Hotin, pănă a să încrede unii cu alalti, au trecut cîteva ceasuri, supt care zăbavă au trecut Vasilie-vodă Nistrul cu toate casele boierilor, însă nu fără mare pagubă în carăle boierilor la trecătoare și mai multŭ de tîrgoveți! de Hotin, carii, vădzîndŭ spaima și graba la trecătoare, precum face vréme ca acéia, au dat jacŭ în rămășița carălor și multe haine scumpe, argmturi au apiicatŭ, cîtŭ de atuncea știu îmbogățiți pre cîțva hotincéni.

'Zac. 9. Apucase oștile lui Ștefan-vodă pre o samă de némți netrecuți încă și dîndŭ și den cetate Mo-gîldea paharnicul (de care s-au pomenit c-au fostu pănă la Hotin legatŭ la pusei) den săcalușe si năva-lindŭ și slujitorii de a lui Ștefan-vodă, au perit putinei némți la trecătoarea cu podul. Iară da și siimenii lui Vasilie-vodă de peste Nistru den sméțe, cît nu să putea coborî nime la vad.

Zac 10. N-am fostŭ într-acea dată acolè, la trecătoarea acéie, că trecusăm Nistrul mainte, precum am pomenit, iară am înțeles de ceia ce au fostŭ acolea de față, cum singur Vasilie-vodă șidea de céia parte de Nistru preunscăuieș. Au slobodzit tîrgoveții (și spun că cu învățătura Mogîldei paharnicul) un săcaluș, den care sacaluș glonțul foarte pre aproape au lovit de Vasilie-vodă. Scîrnavă și nebuneasca faptă și nu fără osîndă cît de tîrdziu.

Zac. 11. Nu pociŭ tăcea aice pentru cetatea Hotinului, ce nesocoteala a o lăsa îndată pre mîna altuia, de nu de altă nedejde pentru trecătoarea, în care să hie fără grije, s-au cuvinit să să puie oameni sinețași. Și ce oameni? 30 de némți să hie pus, să o ție despre oastea Muldovei și despre unguri cu aii. Au n-au fostŭ hrană? Pîinea a unui satu de la Hotin ar hi putut a ținea un anŭ, sau cîtă era numai în tirgŭ. Și acéia cetate, oricine va vrea să socotească, va afla că au fostŭ a răssipei casei lui Vasilie-vodă pricina. Și de mi-i întreba, îți răspundzŭ, că de ar hi fostŭ doamna lui Vasilie-vodă în cetatea Hotinului, nu la Suceavă, n-au fostŭ în puterea lui Ștefan-vodă a bate cetatea Hotinului, cum au bătut fără grije cetatea Sucevei, că și așea venise Vasilie-vodă cu soltanii pănă în Prut, cu oști tătărăști, ce i-au întorsŭ hanul, că sosiia craiul leșăscŭ. S-au cum ar hi bătut Ștefan-vodă cetatea Hotinului și Hmil era la Husiatin, cale de o dzi de Hotin? Ce multe ar hi pututŭ a lucra Vasilie-vodă și domniia tot neclătită la Poartă îi sta, pănă tîrdziu, după luatul cetății Sucevei.

Zac. 12. Nime dară să nu vinuiască sfaturile de acmu. Vedzi ce greșele s-au făcut la cei vestiți svét-nici. Și acela lucru era în putere a face, iară vrémile de acmu nu sîntŭ în putere și nici un sfat nu încape la greu ca acesta, fără de mărturiia că este sosită perirea. Dzicem că de ar hi cutare și cutare, acum ar hi într-altŭ chip. Iară nu sintŭ vrémile supt cîrina omului, ce bietul om supt vrémi. Multe și mari smintéle am apucat și în dzilele celor mai bătrîni, iară îți agiurigă aceasta una, cu lăsarea fără oșteni cetății Hotinului, den care lăsare ieste răssipă toată avuției lui Vasilie-vodă cu casa.

Zac. 13. Pentru cetate, tumpinîndu-mă în cale cu Cotnarschii, credincios pisariul lui Vasilie-vodă (că el veniia de la crai trimis pănă la răscoale de Vasilie-vodă și eu mergeam în sus, la starostele de Cameniță), m-au întrebat, ca un om deplin ce era: „Grijit-âu bine cetatea Hotinului Vasilie-vodă? Pus-au oamenii săi și pușcile, au ba?" Am răspunsŭ că nice un seninŭ, la purcesul mieu, să să grijască cetatea, n-am vădzut. Au suspinat Cotnarschii, cum ar hi știut că să va lăsa nesocotită cetatea acéia. Iară poate hi că giudéțul lui Dumnedzău spre ce trage, cu anevoie să mută cu sfatul omenescŭ.

Zac. 14. întră Vasilie-vodă în Cameniță, cîndŭ am sosit și eu cu veste, că iată sosește și starostele de Cameniță, cu mare făgăduință și cu căldură, să să afle la acéia vréme, precumuși au fostŭ așea.

Zac. 15. N-au împlut Vasilie-vodă cu pribegiia sa o lună în Cameniță și veni știre, cum Timus, feciorul hatmanului Hmil, cu 8.000 de oaste în-tr-ales căzăcească, trece la Soroca Nistrul. Acmu caută hirea de priietinŭ leșască. Macara că cazacii pănă la inemă léșilor intrase cu sabia și Vasilie-vodă o casă cu capul lor și în nedejdea lor de a-și răscumpăra domniia, nice o opreală sau vreun bănat despre cineva n-au avut, ce, cum au venit fără grije așea, cîndŭ i-au fostŭ voia, au ieșit. Fără numai de un polcovnic anume Condrațchii, ce era cu o mie de léși de paza marginii, avea siială Vasilie-vodă. Ce p'repunea ca niște oameni streini, de siială, ai noștri. Iară nici acéia nici un gîndŭ rău, nice puterea acéia, să strice lui Vasilie-vodă ceva, n-au avut.

Zac. 16. Timus cu oastea cum au trecut Nistrul, n-au mai așteptat să să adune cu socru-său, Vasilie-vodă, ce, de la Soroca, întinsŭ la Coicéni au tras oastea și acolea au trecut Prutul.

Zac. 17. Luîndŭ veste Ștefan-vodă de Timus că vine întinsŭ asupra léșilor, Diicul spătariul domnului muntenescŭ pre porunca domnu-său, să nu se sune de tot lucrul, că au întratŭ cu oștile lui în raiava împăratului, să întorsesă cu cîteva dzile înainte și Chimini lanăș, ori temîndu-se de vreo sminteală oștilor și den vreun hiclenșug de țară, ori stiindŭ soliile s'tapînŭlui său, lui Racoții, la Hmil pentru Crăiia Leșască, că să agiungea Racoții cu Hmil pentru crăiia la léși de atuncea, și-au por-nitŭ și el toată pedestrimea ce avea, némți și cu pușcile pe la codrul Câpotéștilor, pre Cobîle, direptŭ la potica Difuzului, numai el singur cu călărimea rămăsese, pren rugămintea lui Ștefan-vodă, în Iași, și-au strînsŭ și Ștefan-vodă oastea de tară cîtăva, ca la 12.000 de oameni și au ieșit deasupra Popricanilor împrotiva cazacilor.

Zac. 18. Timus, dacă au trecut Prutul, au purces spre Popricani cu tabăra legată. Ieșise o samă de oșteni a lui Ștefan-vodă înainte, peste Jijiia, în chip de harții și au coborît Ștefan-vodă și darabanii la Jijiia, la vad. Iară puțin lucru au ținut harțul oștenii lui Ștefan-vodă, i-au împinsŭ îndată călăreții lui Timus. Și era și ai noștri, carii ținea cu Vasilie-vodă, pe lîngă Ștefăniță paharnicul, den Hăncești și den Hînțești o samă și cîți cercheji de-a lui Vasilie-vodă, carii toți aceste mărsése cu boierii cei trimiși de Vasilie-vodă la Hmil hatmanul.

Zac. 19. Cazacii, cum au împinsŭ pe călăreții ce le ieșisă den oastea a lui Ștefan-vodă înainte, au purces orbi la vad cu toată tabăra și unii pre pod mai mulți pe lîngă pod, că era Jijiia mică, au dat cu tabăra. Care năvală vădzîndŭ darabanii, au plecat fuga de la vad la deal, spre rediu și oastea (céialaltă ce sta deasupra, pre culme, nedîndu-le nice un agiutoriŭ, i-au agiunsŭ pre coasta Popricanilor călăreții lui Timus și el singur și au cădzut acolea multe trupuri den bieții darabani. Alții, carii au hălăduit pănă în rediu, ș-au scutit viața cu pădurea.

Zac. 20. Vădzîndŭ acéia primejdiie a darabanilor, Ștefan-vodă și Chimini lanăș au tras oastea mai spre Iași și au tocmit de îmbe părțile de drum călărimea. Și era acéia oaste și de țară și la Ghimini lanăș, cît să putea, la 24.000 fără greș să socotească. De ar hi fostă la un gîndŭ, ce era? Nedîndŭ război cazacilor, să le închidză hrana și drumurile den toate părțile, ce ar hi făcut cu tabăra Timus?

Zac. 21. La suitul taberii Căzăcești pre coastă, la deal, sărisă o samă de oșteni de țară și înfrînsésă pre călăreții lui Timus, de i-au băgat pănă în tabără. Și acolea în deal, dacă s-au suitŭ toată tabăra, că era îndesară, s-au aședzat pre mas și acolea au mas preste noapte. Iară den oastea lui Ștefan-vodă, într-acea noapte, mulți lăsîndŭ oșteniia, au mărsŭ spre casele lor.

Zac. 22. A doa dzi, Timus cu tabăra legată au purces direptŭ asupra oștilor lui Ștefan-vodă, spre oraș, fără nici o siială, dodeindu-i moldovenii cîte oarece de pe de laturi. Ce vădzîndŭ Ștefan-vodă și Chimini lanăș că scade oastea și într-acea noapte s-au scursŭ în giumătate, pănă între vii au ținut drumul orașului, iară dentre vii au luat Bahluiul în sus și cîțiva boieri de casa lui Ștefan-vodă cu totul.

Zac. 23. Timus într-acéiași dzi, după ce au îm-pinsŭ oștile lui Ștefan-vodă, au intrat în tîrg ș-au descălecat în curțile cele domnești și tabăra iezise toată înaintea curții și penpregiur. Și au ședzut așea, cu tabăra iezită, pănă la [venirea socru-său, lui Vasilie-vodă, în Iași de la Cameniță. Iară pănă a sosi Vasilie-vodă, au prădat cazacii codrii lașilor de la drumul Căpotéștilor, pănă aproape de Huși, și scosesă fără număr vită, care apoi, dacă au sosit Vasilie-vodă, pre cîtă au aflatŭ nemîncată, tot cîte un zlotŭ au dat cazacilor pre vită și au dat știre la oameni de ș-au luat vita, care o au cunoscutŭ.

Zac. 24. Mulți au perit atuncea de cazaci, oameni neștiutori ce sîntŭ cazacii oploșiți în tîrg. Alții merge să să închine la Ștefăniță paharnicul, carele era cu Timus, ce nu agiungea pănă la Ștefăniță, că-i tum-pina cazacii și-i omorîia, între carii și Tăutul armașul și alții mulți ș-au pus capetele de cazaci.

Zac. 25. Pre Vasilie-vodă vestea de izbîndă lui Timus l-au tumpinatŭ la Zvancea cu care veste Grigorie comisul singur mersesă și l-au îmbrăcat cu haină cu soboli. Și îndată au trecut Nistrul la Zvancea, că cetatea Hotinului nice într-un chip n-au vrut să o dea tîrgoveți! cu pîrcălabul lor, cu Hîjdău, ori că au vrut așea de credincioși să hie lui Ștefan-vodă, care lucru n-aș da să hie într-ai noștri pănă într-atîta nevoința pentru singură credința, ori că s-au siit pentru jacuri ce făcusă tîr-goveții în carăle boierilor, pecum s-au pomenit, și slobodzise cîteva săcalușe în sîngur Vasilie-vodă. Și aceasta ieste pricina, nu alta. Și în cîteva rînduri au trimis Vasilie-vodă la Hîjdeu, carele era pîrcălab pus de Ștefan-vodă, și la tîrgoveți, cu mare giură-mînturi, ce nici într-un chip n-au vrutŭ să dea cetatea și au ținut vro doao luni, pănă la a doa venire a lui Ștefan-vodă den Țara Muntenească, îi încun-giurase Vasilie-vodă și cu niște némți ai săi, de-i bătea și tot au ținut cetatea toata vara închisă. Așea cu anevoie să agoneséște ce să pierde odată.

Zac. 26. Vasilie-vodă dacă au sosit la Iași, după sfat ce au făcut cu ginere-său, cu Timus, s-au mutat Timus cu tabăra la Gălata, iară Vasilie-vodă au rămas în curte, gătindu-să asupra lui Matei-vodă, cu mare gătire, dîndŭ știre țărîi să încalece tot omul, iertînd pre toți de toate vinile, de ari hi și greșit cineva, împrotiva domniei.

Zac. 27. Aicea caută cum nu să poată trece ce ieste să hie, că după izbîndă acéia, Vasilie-vodă să hie întorsŭ pre ginere-său înapoi, și să se hie așădzat iară cu paza trébilor la împărățiie, întărin-du-să cu slujitorii streini, cum avea avuțiie, nime n-ar hi mai venit asupră-i. Și așea-i sfătuia pre Vasilie-vodă și o samă de boieri. Ce, în nedejdea neîndoită pre oști Căzăcești, ce avea Vasilie-vodă, să-și răscumpere strîmbătatea despre Matei-vodă în-tîiŭ și mai pre urmă și despre Racoții, cumu-și dzi-cea Timus că den Țara Muntenească pen Ardealŭ să va întoarce, au biruit sfatul, numai să margă asupra lui Matei-vodă. Iară nu omul, ce Dumnedzău sfarîmă războaiele, precum dzice Scriptura:

Zac. 28. Nu să cade să trecem poticala nemților de șaugăii țărîi noastre, la munți pre Oituzŭ, de care némți s-au pomenit că-i pornise Chimini lanăș den Iași înainte pen strîmtori de-a diréptul. Și apoi, amu în munți, s-au îndemnat șavgăii de la Ocnă și au ținut calea pedestrimei aceiia a lui Racoții și cu sfatul a unuia den șavgăi, dacă să vor apropiia de némți, să cadză toți la pămîntŭ, pănă va trece focul sinéților, cum dau némții odată toți. Așea au făcut, cădzindŭ toți la pămîntŭ. După ce s-au stîmpărat sînețăle, pănă a găti al doilea diresŭ némții, au intrat șavgăii într-înșii cu coase și cu topoară, ce au ei lungi în coade și-au perit cîțva némți acolea de dînșii, cît le-au căutat aceii pedestrime a lăsa și pușcile în munți și de-abiia s-au dezbărat de șaugăi bulucurile acélealalte de némți. Pentru care fapte a șavgăilor, apoi Alexandru Costin, fiindŭ po-vață dată den Iași acelor némți, au ședzutŭ un anŭ încheiat în temniță la Făgăraș, în obedzi.

Zac. 29. Ștefan-vodă pănă în Trotuș au mărsŭ cu Chimini lanăș, iară den Trotuș, avîndu nedejde pre Matei-vodă de agiutor mai de sîrg și trăgea și boierii în Țara Muntenească și poate să hie că și patima nemților de șavgăi făcea oarece sială, s-au despărțit de Chimini lanăș și au luat Totrușul în gios pren Focșeani, în Țara Muntenească.

Zac. 30. Aicea în Iași, pănă la purcesul lui Vasilie-vodă în Țara Muntenească, au perit Cotnarschii pisariul leșescŭ de credință a lui Vasilie-vodă, omŭ deplin la toate trébile, de Timus ginerile lui Vasilie-vodă, den hirea lui acea de tiran ce era și de om sălbatecă și fără nice o frică de Dumnedzău, scornindŭ pricină că ieste leah și el opriia pre Vasilie-vodă să nu-și dea fata după Timus. Deci, într-o dzi au trimis, poftindu-1 de la Vasilie-vodă, să-l trimață, că-i ieste de treabă. Negîndindŭ Vasilie-vodă de una ca acéia, l-au trimis la dînsul, la Gălata mănăstirea și acolea dacă au mărsŭ, au învățat pre cazaci de ai săi cu săbiile gata. După voroava ce-au avut scornită cu dînsul, la ieșitul de la voroava lui, au dat cazacii, ce era gata de acéia faptă, cu săbiile într-insul și l-au omorît cu mare tiranie, fără nice o milă. De care faptă a lui Timus, deaca au audzit Vasilie-vodă, numai nu să otrăviia de voie rea. Și îmbla Timus cu acéia gîndŭ și pre Toma vornicul si pre lordachie visternicul, tot dentr-acéia pricină, dzicîndŭ că acești doi cu Cotnarschii opriia pre Vasilie-vodă să nu dea pre doamna Roxandra după dînsul. Deci îmbla si ei cu dzilele amînă si s-au cerșut de la Vasilie-vodă să-i lase să margă la țară. Ce Vasilie-vodă nu-i lăsa și au poroncit la ginere-său că mai bine mortŭ să hie, decît să hie boierii, carii are la inimă sa cu toată credința, la grije ca acéia. Sau cu ce inimă or veni céialalți boieri de la țară la dînsul? Deci l-au mal mutat de la gîndul lui. însă boierii acești doi tot cu fereală îmbla și tot pre ascunsŭ noaptea pe la poarta despre casăle despre doamna veniia la Vasilie-vodă. De care toate suspina greu Vasilie-vodă și-și frîngea mînule de ginere ca acéia.

Zac. 31. Au purces Vasilie-vodă den Iași în Țara Muntenească cu al treilea rîndŭ asupra lui Matei-vodă domnul muntenéscŭ. Și întîi Timus cu tabăra căzăcească și al doilea conac au stătut la Podul înaltŭ pre Bîrlad și acolea au făcut Timus oștilor Căzăcești căutare și le-au împărțit de la Vasilie-vodă lefe și căpeteniilor și oștenilor tuturora. Era de capete Căzăcești cu acéia oaste polcovnici Bohun anume și altul Nosaci, vestiți și vechi cazaci. Și tot acolea, fără nice o vină, Timus, pentru un cu-vîntŭ ce au dzis în sfat Bohun, au scos sabia Timus și au lovit pre Bohun într-un umăr, de caTe rană în toată calea acéia Bohun au îmbiat cu mîna legată. Acéia om cu hirea de hiară sălbatecă era Timus! Nu cutedza nime un cuvîntŭ, den polcovnici, să dzică, să îndireptédze lucrurile oștilor. Ce, dendată, pre purtatul trébilor, ce era den Timus, omŭ tînar și fără nice o socoteală, să cunoștea că nice la un folos nu vor ieși lucrurile.

Zac. 32. De acolea au purces ostile în gios și amu Vasilie-vodă în frunte cu oastea de țară și să adaoge den dzi în dzi oastea de țară de pretutindere și pănă la marginile țărîi s-au strînsŭ de toată oastea de țară, ca 8.000 de oameni.

Zac. 33. Matei-vodă, domnul muntenescŭ, luîndŭ veste de scosul lui Ștefan-vodă den Muldova de oști Căzăcești, trimisesă pre Diicul spătariul său, să strîngă toată oastea de la marginile țărîi sale, să hie la hotar între țări de straje și cu dînsul și Ștefan Gheorghie-vodă, ciracul lui. Avea și Ștefan-vodă ca 300 de oameni într-ales călăreți și cîțva feciori de boieri tineri cu sine. Și întîi strajea lor, pentru limbă ce trimisese, s-au ivitŭ în gura Berhé-ciului, mai sus de Tecuci, pre care o au gonit oamenii lui Vasilie-vodă cîțva loc. Ce, sărindŭ tîrdzîu, le-au pierdut urma.

Zac. 34. Venise apele Sirétiului mare, pentru care au căutatŭ oștilor cîteva dzile a face zăbavă, pănă a să face pod peste vase. Și așea trecîndŭ oastea, a doa dzi de la Șiret, au intrat pre la Focșeani în Țara Muntenească și îndată, fără nici o milă, au dat foc orașului și ori pre undeși agiungea cazacii, fuma a biețălor lăcuitori nevinovați lăcașurile, odăile și hrana.

Zac. 35. Sta în tocmală cu oștile sale și Diicul spătariul a lui Matei-vodă, nu departe de oraș, de Focșeani, la o vale căriia-i dzicŭ Milcovul cel Mare, cu altŭ nume Cucata. Acelui pîrîu rîpile pusesă despre oștile lui Vasilie-vodă și oastea sa tocmisă de Ceielaltă parte, stol toată oastea într-un șireag tocmită, ca 9.000 de oameni, că și de lefecii a lui Matei-vodă o samă era cu dînsul și oastea de țară, cîtă are Țara Muntenească de la București, dincoace, pănă în margine, toată era acolea adunată și acolea și Gheorghie Ștefan-vodă cu vro 300 de muldoveni. Și așea în rîndŭ tocmită oastea muntenească aștepta pre Vasilie-vodă și pre Timus.

Zac. 36. Întîi li s-au arătat Vasilie-vodă cu oștile sale și au stătut frunte și muldovenii, iară cazacii își tocmiia tabăra pe urmă. Și atîta au stătut muntenii la război, cît au făcut oarece harțuri cu muldovenii peste pîrîu, trecîndŭ muldovenii și apoi trecîndu-i muntenii iar dencoace, așea în dquă-trei rînduri, pănă au trimis Vasilie-vodă némți ce avea și s-au supus pre supt maluri. Deci au luat călărimea muldovénilor si malul dencolea. Iară cît au vădzut muntenii apropiiată tabăra cazacilor de pîrîu, au purces în răzsipă, cine încotro i-au părutŭ. Gonit-an muldovenii și o samă de călăreți și den cazaci, pănă la Rîbnicŭ, iară n-au perit oșteni așea mulți den munteni, c-au luat devreme fuga.

Zac. 37. După acéia răzsipă a oștilor muntenești, care s-au făcut mai multŭ den prostiia Diicului spătariului au fostŭ, că niciși trebuiia să aștepte el pănă într-atîta pe oastea ce era cu foc și el numai cu călărimea, au purces Vasilie-vodă cu Timus spre Tîrgoviște, stricîndŭ și ardzîndŭ ce le-și sta înainte. Iară Matei-vodă, domnul muntenéscu, lu-îndŭ veste și de răzsipă oștilor sale la margine și că vine asupra lui întinsŭ Vasilie-vodă cu Timus, nemică cu acéia sminteală a oștilor dentîi nu s-au spăimîntat, ce, strîngîndu-și oastea de țară și lefecii ce avea, au purces și el den Tîrgoviște și ș-au ales Ion foarte bun de dînsul, la o poiană între Ialomița apă curatoare și între un pîrîu foarte tinos și de trecătoare rău, la un sat anume Hinta. Și acolea au stătut cu mare inimă, nu așè oștilor sale, cum elŭ singur, așteptîndŭ pre Vasilie-vodă. Trimisesă Matei-vodă și altă samă de oameni, siiméni și lefecii o samă, Diicului spătariului la margine într-agiutor. Ce, dacă s-au tîmpinat cu veste că s-au răssipit oastea acéia cu Diicul spătariul, au purces oastea acéia înapoi și i-au agiunsŭ la Teleajina fruntea oștii lui Vasilie-vodă. Au stătut muntenii călări la vadŭ, pentru să să mai depărtédze pedestrimea.

Zac. 38. Părut-au și lui Vasilie-vodă și lui Timus că va hi acolea Matei-vodă sîngur cu toată oastea', la Teleajina. Apoi dacă s-au vădzut că ieste oaste puțină, au dat oștenii lui Vasilie-vodă pre trei locuri préste apă și n-au stătut muntenii, ce s-au dat înapoi. Iară gonașii îndată au agiunsŭ și pe siiméni și acéia dîndu-să înapoi, s-au apărat pen niște dumbrăvi, ce sîntŭ acolea. Și dîndŭ știre lui Vasilie-vodă de săiménii acéia, au purces și sîngur Timus cu o samă de oaste călare căzăcească, lăsîndŭ tabăra pre urmă cu Vasilie-vodă. Și dacă au agiunsŭ Timus au descălecat pre cazaci gios, la năvală, asupra săimenilor. Ce, tot au mărsŭ, apărîndu-să foarte tare den focŭ siiménii, pănă au intrat într-altă pădure, ce era lunca Praovii și nu le-au stricat nemică cazacii păn în noapte, bătîndu-se den foc, fără ce au picat și den săiméni și den cazaci. Din cazaci au perit și doi sotnici atuncea.

Zac. 39. Vesel Matei-vodă că i-au hălăduit siiménii și c-au putut răspunde focului cazacilor, lŭîndŭ mare inema și nedejde dentr-acéia tîmpinare siimé-nilor cu cazacii. Iară Timus, după acéia goană, n-au vrut să să întoarcă la oaste, pre care au apucatu-o noaptea, cît au trecut apa Teleajinii, ce au rămas cu masul la unu satu, anume Cocoréștii la niște case boierești. Aflîndŭ casele pline de toate bucatele, singur au pus de au dat focŭ caselor, dacă s-au sculat de la masă amețit de vin.

Zac. 40. A dooa dzi, oastea trudită den cale și obosită tabăra, necercîndŭ ce locŭ este înainte, unde și cum stă și în ce loc nepriietini și cum departe, de-abiia de'au îngăduit vro două, trei ceasuri, au și dzis trîmbițile de purcesul oștilor. Multŭ au stătut Vasilie-vodă, sfătuindu-1 să rămîie acéia dzi, să răsufle oastea, să să strîngă bine toată și să să cerce locurile și pe altŭ loc, nu pe acolea, pre.unde anume alesesă' Matei-vodă, să-i hie îndemînă a sta împrotiva. Ce, cui să dzicea aceste, sau cu cine să sfătuiia? Cu unu omŭ în hirea hierălor. Polcovnicii carii era, unul un cuvîntŭ nu cutedza să dzică, că numai pentru un cuvîntŭ, cu sabiia zmultă da ca-n-tr-un dulău într-însul. Și Bohun polcovnicul cu mîna legată de rană cu sabie, făcută de dînsul, îmbla ca fără sine.

Zac. 41. Aicea caotă aceasta izbîndă den ce și cum s-au prilejitŭ lui Matei-vodă și ca acéia izbîndă, care nu să va hi prilejit alta ca acéia în toată viața lui, cîte au avut den războaie în dzilele sale. Că cine ari putea să creadză în socoteală, să să înfrîngă oastea căzăcească cu tabără, de oaste cum ieste oastea muntenească? Nu să defăima, ce, ori pedestrașul, ori călărețul vei socoti, nu vei afla să hie de potrivă sinetașului căzăcescŭ. Ce vei dzice: „Fost-au acolea sirbi, unguri, léși, nu numai munteni". Așea ieste, léși au fostŭ putini. Ce ari hi făcut ei numai, de ar fi fostŭ tocmală în oastea căzăcească pre obiceiul lor ? Iară pre unguri și pre sirbi nu-i aleg den munteni, nici sîntu siiménii, sîrbii sau ungurii atocrna cu focul cazacilor, cum nice darabantul muntenéscŭ. Eu, ce ieste partea mea, toată izbîndă aceasta a lui Matei-vodă de la Hinta (alegîndŭ deosebi voia și orînduiala lui Dumnedzău, numai pre socoteala omenească grăindŭ) ieste den nebuniia lui Timus întîiŭ și den bărbățiia și a lui Matei-vodă al doilea, însă den nebuniia 'lui Timus cu cîțva mai multŭ,

 

că socotindŭ vitejiia lui Matei-vodă de atuncea, cum îmbla pe denaintea oștilor sale, îmbărbătîndŭ în frunte, să să hie apropiiat toată oastea căzăcească cu tabăra legată, nu rumtă, cum au rumtu-o Timus în trei părți să să hie lipit, să înceapă a da la ténchiu, nice ar hi scăpat Matei-vodă fără primejdi-ia sau morții, sau ranei mai grelei, de cum i s-au prilejit tot atuncea, nice săiménii ar hi ținut multŭ împotriva focului lor. Ce toată pricina au fostŭ izbîndii aceia nebuniia lui Timus, care nice voroviia cu nime, nici întreba de polcovnicii săi sau de cineva. Oastea obosită cu atîta cale tot într-acéia dzi, cu tabăra rumtă în trei părți, precum ieste marșul și tocmala în războiŭ, socotește.

Zac. 42. Ce, dacă au vădzut Vasilie-vodă că cu sfatul nu folosește nemică, au suspinat și lăsinclŭ în voia lui Timușŭ toate, au purces cu oastea sa iară în frunte și pre urmă Timus cu tabăra, scîrș-cîndŭ în dinți, cum că să laudă moldovenii că ei au făcut izbîndă de la Focșeani și de la Telejina. Mergea oastea, ales tabăra cazacilor, cu greu pen locuri strimte și tinoase și pre pîrîul Hintei numai un podeț. Și întîiŭ, deaca au trecut oastea lui Vasilie-vodă podețul în poiană, au luat aripa în-a-stînga și s-au pus șirag în rîndŭ împrotiva aripii a lui Matei-vodă cei direpte. Iară în direaptă și singur mijlocul au lăsat Vasilie-vodă taberei Căzăcești, împrotiva mijlocului și aripii ceii den-a-stînga a lui Matei-vodă. însă tabăra căzăcească, dacă au venit pănă la un loc, au stătut și n-au vrut Timus să o aducă în rîndŭ, alăturea cu oastea moldovenească, dzicîndŭ: „Lasă, vitejii, moldovenii or bate ei pre munteni și singuri, fără de noi!" (Aicea caută că agiungea aceasta una nebunie la întreagă sminteală.)

Zac. 43. Iară Matei-vodă în tocmală sta într-acesta chip: aruncasă un șanțŭ penpregiurul taberii sale, den apa lalomiții den sus, pănă în apa den gios și au scos oastea denafară de acel șanțŭ. Den-a-di-reapta au pus curtea, ce să dzice la dînșii roșii1, și altă oaste de țară și au pus o samă de pedestrime, siiméni. Și acéia aripă era împotriva muldovénilor. Iară el singur au stătut în mijloc cu livinții și cu dărăbanții și cu o samă de săiméni, cu pusei tocmite pentre pedestrime. Iară în-na-stînga, ce să prinde împotriva cazacilor, au pus léșii lefecii și unguri. Și așea, cu oastea scoasă den șanțuri, nu departe, au stătut și au așteptată pre cazaci și oastea Moldovei.

Zac. 44. Cîteva ceasuri au stătut oștile rnuldove-nești, așteptîndŭ să să apropie tabăra căzăcească și trimițîndŭ rîridŭ după rîndŭ Vasilie-vodă la Timus, să să apropie tabăra, n-au vrut, ce au răspunsŭ: „Să înceapă dumialor războiul, că oi veni și eu". N-au avut ce face Vasilie-vodă, au mai clătit cu toată oastea și au început muldovenii harțul cu muntenii. Da săiménii lui Matei-vodă în muldoveni cu foc, ce și Vasilie-vodă o sută de némți foarte buni ce avea au trimis să sprijenească călărimea Moldovei. Au stătutŭ némții împotriva focului săiménilor și pre obiceaiul său, cum slobodŭ o dată focul, s-au îndemnat mai multŭ de giumătate oastea Muldovei și au făcut acéia năvală cu steaguri asupra muntenilor, cît toată curtea, ce să chiamă la dînșii roșii, au dat dos și amu unii și peste lalomițe didése, nesocotindŭ vadul. Pănă în corturile muntenilor au mărsŭ moldovenii cu acéia năvală și nime nu poate să dzică că nu era acéia năvală a mare viteji. Și să hie fostŭ și tabăra cazacilor odată, alăturea, cu focul asupra mijlocului și aripii cei den-a-stînga a lui Matei-vodă, s-ar hi ales lucrul. Ce, neavîndŭ Matei-vodă la mijloc, unde era el, nici o treabă și aripa lui Ceielaltă, s-au mutat singur cu capul său în aripa den-a-direapta, unde era înfrîntă de moldoveni oastea lui și au dat îndărăptŭ călărimea Muldovei, întorcîndŭ toate pușcile în muldoveni și toată pedestrimea. Și amu viindŭ mai des focul, s-au dat moldovenii încet iară înapoi și într-acéia desime a focului picîndŭ cîțva den muldoveni, au perit și căpitanul de némți a lui Vasilie-vodă, om oștean diréptŭ, de neamul său leah. Pușcile nepăfă-site da în muldoveni.

Zac. 45. Și așea puindŭ Matei-vodă războiul iară la loc la aripa sa den-a-diriapta, Timus, cu nebuniia sa, au rupt numai o samă de pedestrime căzăcească cu o samă de pusei, fără tabără, fără altă tărie și i-au apropiiat de mijlocul oștii muntenești, unde venise iară la loc Matei-vodă și sta îndemnîndŭ oastea sa asupra cazacilor, însă era atîta loc încă, cît de-abiia să agiungea cu glonțurile unii pre alalți și lucra pușcile de îmbe părțile. Cazacii pre-ncét tot să apropiia de oastea muntenească pre furiș, că este locul foarte spinosŭ acela și cîndŭ da pușcile lui Matei-vodă într-înșii, toți cădea la pămîntŭ. Iară aripa den-a-stînga a lui Matei-vodă, unde era și léșii, sta plecată pre cai neclătiți, deprinși léșii și știutori hirii Căzăcești. Vădzîndu-i fără tabără, pedestrime goală, singură în cîmpŭ, aștepta cu inimă să să mai apropiie cazacii. Timus sta cu tabăra înapoi, des-părțidu-o în duă părți, fără nici o socoteală, pănă s-au scornit chiotul între cazacii cei den frunte si și-au slobodzit focul. Den care foc au nemerit și pre Matei-vodă un glonțŭ de sinețŭ aproape de închietura genunchiului și l-au priceput îndată un paicŭ și au năvălit la scara lui Matei-vodă, să nu cumva cadză. L-au gonit pre paicul de la sine cu sudalmă Matei-vodă și nearătîndu-să nemică de rană, au îndemnat oastea sa, ca un deplin oștean. Și atuncea au sărit léșii diraptŭ asupra pedestrimei Căzăcești și îndată au înliat cu săbiile într-înșii și într-un ceasŭ statură cîteva trupuri de cazaci și răniți foarte mulți, că i-au călcatŭ călăreții păn aproape de tabără. Și după aceasta a doa îndereptătură a oștilor a lui Vasilie-vodă, ales a cazacilor, în carii era toată nedejdea și ochii & tuturor, au cădzut tuturora inimile gios, cît nime n-avea nedejde de izbîndă, ce mîhniți toți și înspăimați. Nebunul Timus ce să facă nu Știia, făr de nici o tocmală și nice o rînduială. Striga cazacii: „Dziceți-ne, în vro parte ori să mergem, ori să ne aruncămŭ șanțuri pre obiceiul nostru". Nu era amu nici sfat, nici orînduiala. Și totodată cu aceste să scornisă un vivor den sus cu ploaie direptŭ în fața oștii lui Vasilie-vodă și ca acéè furtună, cu sunetul copacilor și cu ploaie răpede, cît să părea că este anume urgiia lui Dumnedzău orînduită asupra céștiia oști, cîtă era despre Vasilie-vodă. Și Matei-vodă cu tunuri adăogea groaza oștii și sămeți amu oștenii lui. Deci întîi aripa oștii noastre, Moldovei, au purces în răzsipă. Vasilie-vodă, vădzindŭ a vedere răzsipă oștii sale, s-au mutatŭ cătră tabăra căzăcească, la Timus, carele încă căzniia cu tabăra, întîiŭ ce o rumpsése. să o împreune la loc. Pe o ploaie și furtună ca acéia nici de un sporiŭ nu era, ce, cîți au putut a să încălăra cazaci, s-au încălărat și au plecat și Timus cu Vasilie-vodă fuga, lăsîndŭ toată tabăra și bieții pedestrași la perire.

Zac. 46. Perit-au în céstŭ războiŭ oameni însemnați den boierii Muldovei, Bucium stolnicul den tun lovit și Hristodul cămănariul și den slujitori puțini, den pedestrimea căzăcească cîțva den céia ce au fostŭ în frunte, precum s-au scris, den némții a lui Vasilie-vodă în giumătate. Vii mulți și den oșteni de țară și den cazaci au cădzut pre mîna lui Matei-vodă. Iară și den munteni nu fără scădere în oameni au fostŭ si mai vîrtos primejdiia lui Matei-vodă, cu rana ce i s-au prilejit, den care, cu adevărat și bătrîn au fostŭ, iarn cît ar hi mai putut trăi, rana acéia i-au scurtatŭ rămășița dzilelor, că pănă la anul, netămăduit de acéia rană, au murit. Că să nu hie fostŭ rănit, de-abiia cineva de ar hi putut scăpa, den muldoveni și cazaci, unde întrasă și cu ce tocmală.

Zac. 47. Așea fîrșindŭ și acesta război Vasilie-vodă cu Matei-vodă, pe urma si nărocul celoralalte războaie ce au avut mainte, au luat cu Timus cîmpii pre la Grădiște, trecîndŭ Sirétiul la Vădéni, au venit la Iași, la scaunul său, cu mare mîhniciune tuturor lucrurilor sale.

Zac. 48. Nime nu s-au gîndit pentru pedestrimea căzăcească să iasă cineva viu den cîți rămăsese după fuga oștii ceii călări. De mirat hirea cazacilor la nevoie. După ce li-au fugit toate capetele și hatmanul lor, ei în de sine în loc au rădicat capŭ și au legat tabăra și s-au apărat pănă în noapte și apoi noaptea în tabără au făcut focuri de carăle lor și de spini, iară singuri au purces cu tocmală, fără tabără, numai pedestri și au ieșit toți păn într-unul, fără nici o dodeială, aicea în țară."

 

©Miron Costin