Miron Costin

* Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul (1594-1661) *

MIRON COSTIN - LETOPISET.jpg

X.

LETOPISEȚUL ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA ARONŬ-VODĂ ÎNCOACE -

Capulŭ alŭ optulŭ

 

"Încep. 1. Gașpar-vodă era omŭ de neamul său italianŭ, cum dzicemŭ la noi în țară, frîncŭ, omŭ neștiutoriŭ rîndul și a obiceaiurilor țărîi, fără limbă de țară, care lucru mai greu nu poate hi, cîndŭ nu știe domnul limba țărîi unde stăpînește.

Zac. 2. O! Muldova, di ar hi domnii tăi, carii stăpînescŭ în tine, toți înțelepți, încă n-ai peri așè lesne. Ce, domniile neștiutoare rîndul tău și lacome sintŭ pricine perirei tale. Că nu caută să agonesască șie nume bun ceva la țară, ce caută desfrînați numai în avuție să strîngă, care apoi totuș să răsipéște și încă si cu primejdii caselor lor, că blăstămul săracilor, cum să dzice, nu cade pre copaci, cîtŭ de tărdzîu.

Zac. 3. Era acestŭ Gașpar-vodă multă vréme tergimanŭ la împărăție, adecă tîlmaci tuturor solielor creștinești ce vinŭ la împărățiie. Și fiindŭ și la mijlocul păcii ce făcusă între Împărățiia Neamțului și între împărățiia Turcului, pentru slujba acéia i-au datŭ aicea în Moldova domniia în locul Radului-vodă. Iară cît s-au aședzat la domniie, măcară că era de mare credință la împărățiie, îndată s-au așădzatŭ cu gîndul spre părți creștinești.

Zac. 4. De laudă este hie la care domnŭ să hie spre partea creștinească, că aceasta țară, căci trăiește așea în statul său pănă acmu, pentru țări creștine stă pănă astădzi în rîndurile sale, însă cu înțelepciune, nu fără socoteală și fără temeiŭ, în loc de folosul țărîi să-i aducă perire, cum s-au prilejitŭ amu și în vrémile noastre în cîteva rînduri, de adusésă a mulți nesocoteala și nebunia, mare cumpănă acestui pămîntŭ. Dumnedzău mai bine știe, că de nu s-ar hi prilejit o samă de capete să cerce mijloace și să nu alerge la împărățiie, ar hi fostŭ de perire de istov țara aceasta în cîteva rînduri. Așea adusésă la mare primejdie țara și domniia lui Gașpar-vodă.

Zac. 5. Să rădicasă în dzilele aceștii domnii și j un domnișor de la Orhei, ce îndată Gașpar-vodă au trimis oaste și au ieșit și singur împrotiva lui și l-au prinsŭ și pre dînsul viu, pre domnișor și cîteva capete de la Orheiŭ, pre carii i-au și omorîtŭ j îndată. Știia limba sîrbească Gașpar-vodă și cîndŭ i-au mustratŭ pre căpitanii cei prinși orheieni, li-au dzis sîrbește: „Да имаете срдце чисто къ Господарю". Le tîlmăciia apoi aceste cuvinte pre rumâniie Bucioc vornicul de Țara de Gios, adecă: „Să aveți inimă curată spre Domnŭ".

Zac. 6. Stăpîniia atuncea Ardealul, căruia dzicem noi Țara Ungurească, Betleanŭ-Gabor, după stîngerea Batoréștilor și avè mare războaie împrotiva nemților pentru Crăiia Ungurească și îndemna și pre turci asupra léșilor că dedésă léșii agiutoriŭ i împăratului nemțăscŭ împrotiva lui Gabor și atun-ceș de curundŭ îi bătuse léșii o oaste foarte rău la Cașa. Deci îndemna într-acéia pizmă pre turci asupra léșilor, făgăduindu-le că de or merge asupra léșilor, să nu poată a da Leahul agiutorŭ nemților, va putea fără zăbavă a lua Beciul de la némți. Și cu acelea îndemnări și cu făgăduință, cu mare daruri Scrisesă și la hanul la Crîm, care cărți au cădzutŭ pre mînule lui Gașpar-vodă și îndată le-au trimis Gașpar-vodă la craiul leșescŭ. Dacă le-au vădzut craiul cărțile, singur n-au vrutŭ să pono-sluească lui Betlean, ce avîndu Betlean Gabor oameni a săi între svetnicii leșești cu cuscrii, au pus craiul pe oameni de ai lui să-i poruncească, căci nu se părăsește de aceste fapte, cu vrăjmășia împrotiva creștinilor. Și i-au trimis și izvoadele scoasă din cărțile lui și au mărsŭ solul de la boierii leșești cu multă mustrare și bănatŭ, arătîndu-i și izvoadele cărților lui, ce au scris la hanul. Dacă le-au vădzut Betlean Gabor cuvintele sale de față, au dzis cătră soli: „Muri-va Gașpar pentru acéle cărți". Și îndată, de toate îmbletele lui Gașpar-vodă au dat știre la împărățiie.

Zac. 7. Curundŭ au simțitŭ Gașpar-vodă că ș-au pierdutŭ la turci credința, deci s-au așădzatŭ cu gîndul și mai tare cu léșii, îndemnîndu-i asupra turcilor. Și în cetatea Hotinului îndată au băgatŭ oșteni leșăști, dîndu-să aievea suptŭ apărarea lor cu țara. Nu putea de tot slobod să hie în gîndul său de boieri, carii socotindŭ cea de apoi, să nu vie vreo perire țărîi, nu-i pristăniia boierii, din carii era mai capŭ atunce Bucioc vornicul mare de Țara de Gios; Vasilie-vodă era vistiernic mare la aceea domniie. Ce, în multe chipuri să ispitiia să omoară o samă de boieri, să fie el slobod în faptele sale, ce așea aievea nu să cutedza să-i omoară pentru țară, că era Bucioc la țară ales de toți. Iară pre Vasilie-vodă, dîndu-i pricină că nu dă samă de o sumă de bani a visteriei, măcarŭ că-i era hinŭ de cununie, l-au pus în temniță si l-au pus și la muncă. Iară pre Bucioc pusesă gîndŭ să-l otrăvască și într-o dzi oprindu-l la masă și-au scornitŭ voie bună, închinîndŭ la Bucioc cu veselie și au pus de i-au datŭ otrava. În loc s-au simțitŭ Bucioc otrăvit și s-au și sculat de la masă și s-au dus la gazdă, avîndu ierbi împrotiva otravei, date de la un doftor priiatin, că aștepta elŭ una ca acéia de la Gașpar-vodă. îndată au luatŭ ierbi și au început a vărsa otrava, cu mare cumpănă de viață. A doa dzi s-au făcutŭ războlit și Gașpar-vodă, dîndŭ vina stolnicilor că au fostŭ bucatele cotlite.

Zac. 8. Văzîndŭ grije de viiața Bucioc vornic, numai ce i-au căutat a prestăni cătră sfatul lui Gașpar-vodă, ce avea amu aședzatŭ cu léșii. Și era aievea și la împărățiie îmbletele lui, deci trimisăsă la Schinder-pașea poruncă împărățiia să nevoiască doară îl va prinde. Ce oblicise Gașparŭ-vodă și de toate da știre la léși. Deci vădzîndŭ împărățiia că nu-l pot prinde cu meșterșug, au trimis unŭ agă pre obiceai, Schimni-ceauș, să cuprindză scaunul și să-l mazilească pe Gașpar-vodă. Iară cît au prinsŭ de veste Gașpar-vodă că vine Schimni-aga, au scornitŭ că-i vin léșii asupră-i și au ieșit den Iași și au pus tabăra la Capul Stîncii, împrotiva Țuțorîi.

Zac. 9. Cum au sositŭ Schimni-ceauș după obiceai, amu era gătit lucrul; îndată au pus slujitorii de au abătut în turci și cîți au fostŭ cu aga și pre singur Schimni-aga i-au omorîtŭ. Și îndată au răpedzit și în tîrgŭ, de au turburatŭ și tîrgul și cu slujitori amestecați, pre unde, pe care au apucat vremea, acolea i-au omorît. Mulți den turci să închidea pen pivnițe cu arme, de să apăra. Gașpar-vodă, după aceasta faptă, îndată au purces în tîmpinarea lui Jolcovschii hatmanul leșescŭ, carele era amu aproape, la margine, cu oști.

Zac. 10. Era gata Schinderŭ-pașa și mai înainte de aceste fapte a lui Gașpar-vodă, să margă cu oști asupra léșilor den porunca împărăției și era orîn-duitŭ și hanul și Cantimirŭ-beiŭ, vestitŭ războinic pe acéle vrémi și oștile muntenești și o samă de oști Ungurésti de la Betlean Gabor, de toată oastea aproape de 60.000 și 1.000 de iniceri, din odăile ini-ceréști orînduite și cu aceste oști au întratŭ în țară Schinder-pașea.

Zac. 11. Léșii încă să nu lase înșélatŭ pre Gașpar-vodă cu priietinșugul lor și să-și tocmească Jolcovschii smentélele céle dinții, au purces și el cu oastea și au trecut Nistrul la Hotin în 22 de dzile a lui av-gustŭ.

Zac. 12. Oaste Jolcovschii hatmanul avé 1.600 de husari tot înherați, 4.000 de călări deosebi de husari, ce le dzic steaguri îndzăoate, 200 de raitari némți călări, 400 de cazaci lisovți, 2.000 de pedestri némți. Această oaste era lefecii; era și a domnilor deosebi vro 2.000 de oameni și de acéia cîțva carii mărgŭ de bunăvoie, în dobîndă, carii apoi au mîn-catŭ capul lui Jolcovschii. Venisă și un copil den casa craiului, de la crai, numai să între Jolcovschii cu oști în Moldova într-agiutoriŭ lui Gașpar-vodă. Al doilea hatman, cum dzicŭ la dînșii, de cîmpŭ, era pre acéia vréme Conețpolschii.

Zac. 13. Dac-au trecut Jolcovschii hatmanul cu oștile leșăști Nistrul la Hotinŭ, au făcutŭ léșii sfatŭ și sfătuiia Conețpolschii să aștepte oștile acolea la Hotin pre Schinder-pașea, să nu să depărtédză așea în cîmpi, împrotiva mulțimei de oști tătărăști și turcești și el să meargă pe Nistru de pe céia parte, să strîngă cazaci de pen pălănci, să lovască în urma oștilor pe la Tighinea. Ce acesta sfat n-au priimitŭ Jolcovschii hatmanul, ce să hie dzis, mai bine să vadză veștile cum sintŭ, decît să le audze de la alții.

Zac. 14. În 23 dzile a lui avgustŭ au venit și Gașpar-vodă în tabăra leșască, sprintin, numai cu 600 de oameni, la adunarea cu Jolcovschii și după sfatŭ ce au avut cu capetele leșăști, au purces cu toată oastea leșască pe Prut în gios, de la Hotin la Țuțora și acolo la Țuțora au pus tabăra léșii. Scrie Léto-pisățul leșăscŭ că au avut și Gașpar-vodă 12.000 de oaste de țară. Sosit-au Jolcovschii la Țuțora, septemvrie 2.

Zac. 15. Nu știé Jolcovschii de Schinder-pașea, la ce loc este și cu cîtă samă de oaste, lăsîndu-se de toate în nedejdea lui Gașpar-vodă. Ce, Gașpar-vodă, deși Știia din iscoadele sale de mulțimea oștilor turcești, iară nu spunea toate léșilor, să nu le strice inimile.

Zac. 16. La 7 dzile a lui septemvrie, în 5 dzile după sosirea léșilor la Țuțora, au sosit și străjile tătărăști, deodată cu 300 oameni, cu carii hărățindu-să cazacii, ce le dzice lisovții pre acéle vrémi, i-au înfrîntŭ lisovții pre tătari, iară vii n-au putut prinde nice pre unul. Numai capete cîteva de tătari au adus la Jolcovschii, ce n-au putut ști nice atunce léșii de puterea lui Schinder-pașea. Iară tătarîi prindea în toate dzile de la léși limbă, din holota lor ce îmbla pentru hrana, și Știia Schinder-pașea de toate de la léși și cum este oastea leșască puțină.

Zac. 17. în 8 dzile a lui septemvrie, întîiŭ Can-temir-beiŭ, apoi și singur Schinder-pașea, au sosit la Țuțora și ș-au întinsŭ corturile Schinder-pașea direptŭ deasupra taberii leșăști, mai din gios. Léșii era în șanțuri, céle încă de Zamoyschii făcute. N-au vrut să scoată oastea Jolcovschii într-acéia dzi, mai multŭ de niște steaguri sprintene cu lisovții amestecate, mai multŭ doară ari putea prinde vreo limbă, să știe de oaste, atîta este cît sosisă, au mai este pre urmă. Ce toată dzua hărățindu-să cu turcii și cu tătarîi, ieșindŭ și de ai noștri muldoveni la harțŭ și nice atuncea au putut lua limbă, că mai multŭ de un stegarŭ turcŭ n-au prinsŭ și pănă a-l aduce la Jolcovschii, au muritŭ de rane.

Zac. 18. Atîta oaste de toată, cîtă sosisă descălecată, socotindŭ Jolcovschii și neștiindŭ că în ceiaș noapte au sositŭ și oardele a hanului, cu galga-sol-tanŭ, fratele hanului, că hanul sîngur rămăsesă în Bugeagŭ, iară ostile toate le pornisă cu galga-sol-tanŭ, a doa dzi dez-dimeneață, au scos Jolcovschii toată oastea leșască, pre pilda lui Zamoyschii, cîndŭ cu Cazi Cherei-soltan, și-au tocmit oastea, cît agiungea glonțul pușcei, făcîndŭ și doao băști de pămîntŭ, una la un cornŭ de oaste, alta la altŭ cornŭ, cîte cu patru pusei și cîte 300 de pedestrași cu focŭ. Iară Schinder-pașea tocmisă oastea sa turcească și pre unguri și pre munteni la aripa din gios, iar aripa din sus au dat-o lui Cantemir cu oardele lui, iară celelalte oarde ce era cu galga-soltanŭ nu s-au ară-tatŭ de după dealŭ, pănă nu s-au început războiul. Zac. 19. Dacă s-au apropiiat oștile de sine, au datŭ léșii întîi și cu muldovenii războiŭ și în loc împengîndŭ pre ordele lui Cantemir și turcii înce-pusă a să da înapoi. Ieșiți léșii la cîmpŭ mai multŭ decît le era porunca cu șireagul cél din frunte, au izbucnitŭ și ordele cu galga-soltanŭ și au dat cu toate oștile năvală la rîndul cel din frunte leșăscŭ și l-au înfrîntŭ. Ai noștri, moldovenii, pre obiceai, îndată au plecatŭ fuga și holota léșilor, ce era în goană, așijderè. Iară tătarîi, neîncăpîndŭ toți în frunte, au lovitŭ si din dos pe léși. Și așea cu mare vărsare de sînge, au înfrîntŭ rîndul cel dentîi, păn au agiunsŭ la al doilea rîndŭ, ce era tocmai iară frunte, unde era și hatmanii singuri. Și era toate și acéle rînduri mai încungiurate de tătari, de cătră tabăra lor. Ce au mărsŭ tot buluc léșii, apărîndu-să de tătari, pănă supt șanțuri.

Zac. 20. Schinder-pașea tot cu acéia năvală au lovit bașta cea din gios și fără zăbavă au întratŭ ienicerii în baștă. Sărit-au léșii, amu de lîngă șanțuri, și au apucatŭ de au scos o samă de pedestrași ce era în baștă, iară mai mulți au perit și patru pusei au luat turcii. După acéia au stătut oastea în tocmală neclătită, numai cît să apară léșii de năvala tătarîlor și bașta cea din sus au rămas întreagă.

Zac. 21. Aproape de apusul soarelui, Schinderŭ-pașea au descălecatŭ oastea toată la odihnă, iară léșii au cădzutŭ la mare spaimă și turburare, și lăsindŭ și ei străji, iară oastea céialaltă au intratŭ în șanțuri, pe la otace. Și îndată au mărsŭ toate capetele la cortul lui Jolcovschii, la sfat, mîhniți toți, vădzin-du-să închiși de atîtea mulțime de oști, depărtați de țară și cetățile sale, fără nice o nedejde de agiutoriŭ. Ținea hatmanii amîndoi inime tari, răspun-dzîndŭ tuturora, cum a doa dzi vor să-și tocmească lucrul cu războiŭ și apoi, dacă n-or putea a înfrînge puterea nepriiatinilor, să lége tabăra și să margă cu tabără legată spre țara lor, spre Nistru. Au pătrunsŭ tuturora inimile acestŭ sfatŭ, dacă au au-dzitŭ cu tabăra legată marșul, fiindŭ amu den loc închiși de pășunea de cai și de hrană de oameni. Și după acéia s-au rășchirat sfatul îndată. Unŭ domnŭ anume Strus și Calinovschii staroste de Cameniță și Samoil Corețchi s-au gătitŭ de fugă noaptea cu oamenii săi și au purces năzuindŭ îndată să treacă Prutul noaptea și acolea, la trecătoarea Prutului, dîndŭ în Prut ca oile spăimați, s-au înecatŭ Calinovschii starostele de Cameniță și mulți din léși. Unii, rătăcindŭ noaptea, au cădzutŭ a doa dzi în mînule tătarîlor, pe alții i-au dus cursul apei, de i-au abătutŭ iar înapoi la mal, de li-au căutatŭ a întră iară în tabără. Iară Hmelețchii și Cazanovschii, capetele cazacilor, au lovitŭ întîi alăturea cu Prutul, apoi au luat cîmpii și au mersŭ, fără nici o dodeială, întregi. Ceielaltă oaste de lefecii să turbu-rasă cu toții și ei de fugă, scornindu-să cuvîntŭ pen tabără c-au fugit hatmanii, cît și céia ce era la straje, părăsise străjile. Ce înțelegîndŭ Jolcovschii spaimă ca acéia oștii, au îmbiat pe la otace cu făclii de vîntŭ, arătîndu-se oștenilor, cum este de față și are grije de oaste și au mai întăritŭ și străjile. Și așea de-biia au aședzat oastea de spaimă. Și în céiași noapte au scris și cărți, dîndŭ știre la craiul, cu pîră pe acéia ce au fugit din tabără.

Zac. 22. Gașparŭ-vodă vădzîndŭ mare turburare și fugă în oastea leșască, părăsit și de oștenii săi, au purcesŭ și elŭ noaptea și au trecutŭ Prutul bine. Numai, amu la braniște fiindŭ cu puținei de ai săi și den boieri, Șepteliciŭ hatmanul și Goia postelnicul, pe lîngă dînsul, l-au omorît ceia ce era cu dînsul. Scîrnavă și groadznică fapta și neaudzită în toate țări creștine. Domnul, ori bun, ori rău, la toate primejdiile feritŭ trebuiește, că oricum este, de la Dumnedzău este. Precum dzice svinta Scriptura: „Нъ ест ин едина класт тъкомошт бога", adecă: „Nu-i nice o putere, fără de la Dumnedzău dată".

Zac. 23. Plătit-au apoi cu capetele sale această faptă și Șépteliciŭ si Goia, de la Alexandru-vodă, pe lége direaptă de le-au taietŭ capetele și trupurile le-au aruncatŭ în ieșitoare. Și cu cale le-au făcut, că după scîrnave fapte, scîrnave morți vinŭ. Iară bietul Bucioc vornicul, în braniște amu, au năzuitŭ la un hin al său, anume Toader brăniștériul, unde-ș lăcuia acel Toader, singur nemerit din răssipă, fără slugi pe lîngă sine, precum vremea acéia în răssipă oștii așea aduce. Și cu multă rugămente și giu-ruită cătră hinul său, s-au oploșit în vicleană făgăduința lui. Apoi, a doa dzi, l-au legatŭ hinul și legat l-au dus la Schinder-pașea. (O, să nu-l ierte Dumnedzău hin ca acela!) Și dacă l-au dus la Schinder-pașea au pus îndată de l-au înțăpatŭ pre Bucioc, săracul, acela carile pururea sfătuiè pre Gașpar-vodă spre bine și de mare nevoie i-au căutatŭ a pristăni la sfatul lui Gașpar-vodă. Acestŭ domnŭ, Gașpar-vodă, niceodată post n-au avut, ce pre ascunsă în tote posturile mîncă carne.

Zac. 24. Iară hatmanii leșești, vădzîndu-se închiși și părăsiți și de tovărășiia moldovenilor și în țară streină, încungiurați de atîtea oști, au scos, a doa dzi, toată oastea, cîtă le rămăsesă, stoluri, însă aproape de șanțuri, cît să să apere de năvala turcilor și a tătarîlor. Și toată dzua acéia au stătutŭ călări în tocmală; nice Schinder-pașea și tătarîi așè nu li-au stătut asupra, alegîndŭ cu sfatul să-i ție așea închiși pănă ce i-ari strînge foamea și hrana de cai, să să închine de bunăvoie. Léșii încă să facă războiŭ nu era putere, că și oastea li să împuținasă cu domnii cei fugiți și răniți mulți din războiul cél dintîiu, între carii era răniți feciorul lui Jolcovschii și nepotul lui de frate. Ce și a triia dzi după războiul cel dinții, iară așea au scosŭ oastea cu tocmală aproape de șanțuri. Și într-acéle dzi s-au apro-piiet și galga-soltan cu puținei tătari pe lîngă sine și au poftit pre singur Jolcovschii la voroava. Scoasesă Schinder-pașea într-acéie dzi toate oștile sale și pusesă rîndŭ înainte ochilor léșilor, să vadză mulțimea și așea au făcutŭ în trei dzile, pentru spaima léșilor, să să închine, vădzîndŭ oastea mulțime. Iară la voroava cu galga-soltanŭ Jolcovschii n-au vrut să iasă, ce au trimis pre cneadzul Corețchii, fratele celui Corețchii ce fugise. Deci și galga încă au trimis pre Veli Șah-mîrza și au cerșut o sumă mare de ban să le dea léșii și să margă cu pace. Iară Corețchii arătîndŭ alte legături de pace, s-au apucat mîrzaculŭ de sabiie și au dzis să aștepte léșii toți sabiie.

Zac. 25. Vădzîndu-să léșii că cu altŭ mijloc de acolea n-au cum să iasă, de unde erau cădzuți, au ales sfat să iasă cu tabăra legată pre mijlocul oștilor și așé au făcut, 19 dzile a lui septemvrie îndesară. Amu era de trei dzile tocmită tabăra la rînduri și au făcut porți în șanțuri, cineși la rîndŭ și au purces din loc cu tabăra legată de cară, și orînduite oști pi den toate părțile și pedestrași și călări. Gîndiia turcii și tătarîi dintîi că vin să dea războiŭ, apoi au vădzutŭ purcesul. Și în céia dzi, pănă în sară și toată noaptea au mărsŭ léșii cu puțină dodiială, numai de tătari.

Zac. 26. A doa dzi, septemvrie 20, au sosit și Schinder-pașea cu toate oștile asupra taberii leșăști, ce léșii, cît s-au făcut dzuă, stătusă, unde i-au apucat dzua. Și într-acéia dzi au fostŭ războiŭ foarte tare și mare, pănă la vremea de chindiie și descălecîndŭ turcii cu corturi de mas, léșii mai îndesară iară au purces cu tabăra și iară toată noaptea au mărsŭ, numai cu dodiială de tătari.

Zac. 27. A triia dzi, septemvrie 21, iară au stătut tabăra leșască la un pîrîu, care nu-l pomenește Letopisețul leșescŭ anume ce vale a hi fostŭ, iară adevărat pe la Scumpiia au lovit, ce ori la o vale ce să dzice Răchita, ori la vreun ciuluc. încă nu trecusă toată tabăra leșască valea, cîndŭ au sositŭ Schinder-pașea și acolea au ruptŭ turcii o bucată mare de tabără și au luatŭ și cîteva steaguri de la leși și pusei. Și s-au închis léșii iară acolea, la céia vale, de s-au apărat toată dzua acéia.

Zac. 28. A patra dzi, septemvrie 22, au socotit Schinder-pașea să le ție din frunte calea și au purces înainte și aproape de Răutŭ, desupra Răutului, au tocmit toată oastea frunte. Léșii încă ce-au avut oaste mai aleasă, o au tras de pen arepi în frunte și la o vréme ca acéie la care și de nevoie numai caută a hi toți viteji, că nu era altă cale de viiața, au mărsŭ cu toată tabăra direptŭ asupra temeiului oștii turcești și stîndŭ tare și cu focul, au căutat turcilor a le da cale. Și într-acéia războiŭ au luat léșii de la turci doă steaguri și tătari prinși vii cîțva. Și după ce s-au așădzat tabăra la Răutŭ, au mai ieșit steagurile leșăști de au mai lovit pe o drîmbă de tătari, carii trecusă Răutul.

Zac. 29. După acéia petrecanie, să îmbărbătasă léșii și pierduse toată grijea. Iară ce ieste să nu treacă și orînduiala lui Dumnedzău nu poate să să amistuiască. Amu, fără nice o grije, tare și sămeți léșii și cădzusă la valea Coboltei, unde era de o parte pîrîul, de altă parte oastea, loc deschis, fără trecători. Și pierduse și Schinder-pașea nedejde de a-i dobîndire și trimisesă la Jolcovschii Schinderŭ-pașea, poftindŭ să-i trimață un om, să știe turcește. Au trimis Jolcovschii, ce apoi nu l-au mai slobodzitŭ Schinderŭ-pașea pre tălmaciul acela. Cîndŭ au fostŭ amu aproape de Nistru, ca o milă de loc de la Movilău, la un satu anume Slobodziea Saucăi, la ținutul Sorocii, acolo descălecasă oastea leșască, conacul cel de apoi. Holota ce era strînsură, temîndu-să de hatmani pentru dobîndă, că jecuise multe case în țară, să apuce ei trecătoarea la Nistru noaptea, au dat spaima și toată oastea așea greu s-au turburat, cît care cum au putut, au apucat cal, sluga stăpînu-său și pedestrași și călăreți toți amestecați, unii de lalți fugindŭ, s-au șpărcuit toată tabăra, hatmanii rămași singuri, unul într-o parte, altul într-altă.

Zac. 30. Dzicŭ unii să să hie făcut acéie spaimă din slugile oștenilor, carii mersesă la o arie cu fîn, departe de tabără și să-i hie lovitŭ tătarîi. Ce, oricum au fostŭ, spaima ca acéia au fostŭ, în care nu s-au mai putut îndrepta oastea, să să aședza. Poate hi si de grijea trecătoarei Nistrului, care de care să apuce mai curundŭ să treacă.

Zac. 31. Au priceputŭ tătarîi încă de cu noapte răssipă oștii leșăști și încălecase toți. A doa dzi dez-dimeneață, au cădzut mai toate capetele leșăști, părăsiți unii și de slugile sale, alții rătăciți, pre mînă tătarîlor. Pre feciorul lui Jolcovschii si un nepot a lui i-au găsit între cară, răniți încă de la Țuțora, pre Conețpolschii cu puținei oameni buluc, așteptîndŭ dzua, doară ari putea aduna ceva oaste și să știe și de Jolcovschii, ce s-au făcut, l-au încungiurat tătarîi și au cădzutŭ viu pre mîna tătarîlor. Iară pre Jolcovschii, numai cu o slugă a lui rătă-citŭ, pedestru, l-au găsitŭ o drîmbă de tătari și pănă a înțelege cine este, vădzîndu-l om bătrîn, l-au tăiatŭ. Și apoi din sluga lui înțălegîndŭ că este Jolcovschii, i-au dus capul la Schinder-pașea și au stătut toată dzua într-o suliță înainte corturilor lui Schinder-pașea capul lui Jolcovschii. Și într-acela loc stă stîlp de piatră, făcut apoi de oamenii lui Jolcovschii și pănă astădzi, în ținutul Sorocii, în céia parte de satu, anume Slobodzia Saucăi, locŭ ca de giumătate de milă de la Movilău.

Zac. 32. Schinder-pașea după aceasta izbîndă, capetele leșăști ce au fostu și pre Conețpolschii, i-au trimis la împărățiie, iară singur s-au întorsŭ la Cetatea Albă și acolea peste puține dzile ș-au fîrșitŭ viiața. Dzicŭ să fie murit otrăvit de veziriul ce era atuncea la împărățiie, temîndu-și veziriia de dîn-sulŭ. Iară tătarîi au lovitŭ toată Podoliia și Rusiia1 fără nice o sminteală de nimé, cu plianŭ multŭ s-au întorsŭ în părțile sale. Fost-au acéia răssipă a oștilor leșăști și perirea lui Gașpar-vodă, v leato 7129 <l621>."

 

©Miron Costin