Miron Costin

* Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul (1594-1661) *

MIRON COSTIN - LETOPISET.jpg

XII.

LETOPISEȚUL ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA ARONŬ-VODĂ ÎNCOACE -

Capulŭ alŭ dzécilea

 

"Încep. 1. După grea de scîrbă împărătească mazilie a lui Alexandru-vodă, feciorul lui Iliiaș-vodă, încă de pe drum mergîndŭ împărățiia la Hotin, au trimis iară la Ștefan-vodă Tomșea și iară i-au datŭ domniia țărîi.

Zac. 2. Amu mai blîndŭ Ștefan-vodă, la a doa domniia sa, precum au pututŭ întâi, îmblîndŭ singur pre la bejenii, strîngîndŭ conace împărăției și aflîndu-se la slujbă. Și cît s-au mîntuitŭ de împărățiie, s-au apucat cu toată osirdiia de obîrșirea mănăstirei Soleai, care urdzise la domniia dintăi, ce nu o fîrșise. Este mănăstirea Solea obîrșită de dînsul și sfîrșită în anul 7131<1622>, după'împărățiie.

Zac. 3. în locŭ, peste voia léșilor era domniia lui, că era în mare vrajbă cu dînșii și pre Radul-vodă avé iară mare nepriietin. însă siliia Ștefan-vodă să nu dea ceva pricină léșilor, fiindŭ atuncea de curundŭ legați cu priietenșugŭ nou împărăției. Și după împărățiie, într-acelaș anŭ, vara, a solului care veniia de la léși la împărățiie, cu întăritura păcii ce făcuse la Hotinŭ, mare cinste și vîlhvă au silitŭ să-i facă, iară tot pre leși priietini a face n-au pututŭ.

Zac. 4. Era solul de la craiul leșescŭ un om mare, anume cneadzul de Zbaraj, din Vișnovecești, cu mulțime de oameni și cu desfrînate de tot podoabe, cît de-biia de să află în vro istoriie pre aceste vacuri soliie ca acéia la vreo împărățiie prilejită, cu 300 de oameni călări, fără pedestrași pe lîngă carate ce avea și păn în vezetei îmbrăcați cu ursinice. Ciubărîle cu carile adapă caii, de argintŭ, și cofe, barilce, la hamuri țintele și la haiduci cepragi de argintŭ. întrîndŭ în Țarigrad, au pus potcoave de argintŭ, numai cîte un cu.iŭ bătute la cai, anume să cadă pre ulițe.

Zac. 5. Ieșindu-i Ștefan-vodă o milă de loc înainte cu cîteva gloate, în carată cu sine solul nu l-au poftit, nice au primit să hie la masa lui Ștefan-vodă, la ospățŭ. Iară Ștefan-vodă și la purcesul lui din Iași spre Țarigrad, iară l-au petrecut cu cinste, pănă la locul unde au făcutŭ apoi Barnovschii-vodă un hălășteu, ce să chiamă Iazul lui Barnovschii pănă astădzi.

Zac. 6. Acolea l-au tîmpinatŭ călărașii de la Țarigrad, cu veste că s-au schimbat veziriia și au stătut veziriŭ unul ce-i era lui Ștefan-vodă priietin. Cum au înțăles din călărași de veziriia aceluia vezirŭ veste, îndată au dzis gloatelor să să întoarcă și tnloc s-au întorsŭ și singur, poftorindŭ cu glasul: „Lase, cîine lese, că te voi purta eu". Și neluîndu-și nice dzua bună de la sol, s-au întorsŭ la scaun și au trimis și înaintea solului, pen țară, pe la toate conacele, de i-au tăiatŭ obroacele.

Zac. 7. Sosindŭ solul acéia la Țarigrad, au aflatŭ împărățiia lui soltan Osman la mare turburare și închis Țarigradul din rădicatul inicérilor asupra împărăției. Și au ținutŭ acea turburare 9 dzile, închiși toți, cineși la casele sale, cu mare grije și spaimă. Și oamenilorŭ celor streini și solilor ieșise poruncă de la caimacamul, cine era suptŭ acéia vréme, nimé denafară de casa lui să nu iasă. Deci și solului leșăscŭ au ieșit răspunsŭ să stea denafară de Țarigrad și au ședzut solul toate dzilele acéle la un sătcel denafară, anume Halcali, păn la așă-dzarea împărăției lui soltan Mustafa, în locul lui soltan Osman.

Zac. 8. Iară pricina rădicării a inicérilor asupra lui sultan Osman au fostŭ aceasta: întorcîndu-se sultan Osman fără izbîndă de la Hotin, da toată vina inicérilor, că n-au vrut să stea la războiŭ, cum s-ari cădea slujitorilor celor buni, mustrîndu-i pururea că sintŭ buni numai de bețiie, să hie Cjăl-cători legii lui Mahmet. Ce, aședzase gîndul pe toți să-i stingă și să facă slujitori arapi, carii stătuse la Hotin mai tare la războaie și așa în toate nopți îi sugruma pre iniceri. Iară neputîndŭ așè plini pre voie gîndul în Țarigrad, ș-au ales cale la Anadol, spre mormîntul prorocului său, la închinăciune și pusesă amu de au strigat pre obicei și strigătorii, dîndŭ știre de gătirea purcesului împărătesei!.

Zac. 9. Vădzîndŭ inicerii gîndul împăratului aședzat spre stîngerea lor, întîi la veziriul și la muftiu], în gloată strînși, au mărsŭ și au strigat să grăiască împărăției să să lasă împăratul de acéia cale, fiindŭ de curundŭ descălecați den oaste, lipsiți de toate. Ce, dacă n-au putut face nimica cu graiul veziriului și a muftiului, să întoarcă pre împăratul din cale, a doa dzi s-au strînsŭ cu toții, plecîndŭ spre sine și pre spahii și au mărsŭ la curtea împărătească și au strigat să să lasă împăratul de cale, însă Venisă în céia dzi fără arme. Ce răspundzindu-le sultan Osmanŭ că așea va să facă, așea va face, a triia dzi au venit cu arme la curte cu mulțime din toate unghiurile Țarigradului, mulți carii nici iniceri nu era și au lovit casele împărătești și îndată hadîmbii, ce era fruntea pe lîngă sultan Osmanŭ, i-au făcut fărîme. Singur sultan Osmanŭ scăpase deodată la grajdiuri, ce l-au găsitŭ inicerii.

Zac. 10. Era între casele céle din grădini sultan Mustafa, un unchiu a lui sultan Osman, ascunsŭ, care fusesă întîi împăratŭ, puțină vréme, ce fiindŭ la hire foarte prostatecŭ, îl scosesă den împărățiie și-i ținea ascunsŭ între grădini. Acolea oblicindu-1 inicerii, au năvălitŭ și l-au apucatŭ de acolea în-spăimat de moarte și l-au pus în scaun, străgîndŭ cu toții: „Acesta ni-i împăratŭ".

Zac. 11. Dacă stătu sultan Mustafa la împărățiie, cu învățătura lui au luat inicerii pre sultan Osman și l-au pus pre un cal prostŭ, acoperit pre capŭ, să nu-l cunoască nimea și întîi la Edi Cula1 îl duce, apoi, temîndu-se sultan Mustafa să nu iasă cumva iară la împărățiie, au trimis poruncă să-l omoară și omorîndu-l inicerii pre cale la Edi Cula, l-au în-gropatŭ la un mecetŭ împărătescŭ, iară fără nice o cinste.

Zac. 12. Deci solul leșăscŭ ș-au datŭ soliia la soltan Mustafa, întrîndŭ în Tarigradŭ cu acéia podoabă și vîlhvă, cît este în voroava țarigrădénilor soliia acéia pănă astădzi. Potcoave de argintŭ pusesă la o samă de cai, numai cîte cu un cuiŭ prinse, anume să cadză pre ulițe, și alte zburdate cheltuiale, care toate acéle apoi l-au adus și pre solul acéia la mare nevoie și cheltuială și pre léși la mare căință, cît este legatŭ cu săimŭ, oameni mare ca acéia de atunci să nu mai trimață la turci. Și să nu hie fostŭ nevoința Radului-vodă, domnului muntenéscŭ și după ce slobodzisă turcii pre sol, s-au prilejit de au lovit niște cazaci pre Marea Neagră, deci răpedzise împărățiia de olacŭ ceauș, să-l întoarcă pre solul, ce Radul-vodă, mainte oblicindŭ povestea, i-au datŭ de sîrgŭ cale pren Țara Ungurească.

Zac. 13. Spunŭ de solul acéia, dacă l-au dus la împărățiie, după adunare, n-au vrut nimica, căutîndŭ pe după sine vreun scaun să șadză și ședzîndŭ, să-și dea soliia. Și așteptîndŭ cîțva, vădzind că nu-i dau scaun, cabanița ce era pe dînsul, învălin-du-oă, au pus și au ședzut în locŭ de scaun. Și după soliie n-au vrut să mai priimască haina, răs-pundzîndŭ să hie prețul ei la visteriia împărătească de un scaun, să hie de solii leșăști. Și aceasta poveste au rămas de acéia soliie și alte cheltuiale desfrînate peste măsură.

Zac. 14. Nemică așea însemnatŭ în ceilalți ani ai domniei aceștiia a lui Ștefan-vodă Tomșăi nu s-au prilejitŭ, ce era țara în pace și în tot bivșugul, cît părea hiecui că nu ieste domniia acelui domnŭ dentîi, tot în zarve. Și pănă jla domniia lui aceasta, la toate biruri să ținea în samă la visteriia împărătească cîte 5.000 ughi, léfele darabanilor.

Zac. 15. Numai, nice într-un chip nu-l lăsa în pace Radul-vodă, domnul muntenéscŭ, ce săpîndu-1 totdeauna și astădzi și mine, i-au venitŭ lui Ștefan-vodă maziliea iară, în care i s-au prilejitŭ și moartea în Țarigrad. Și avuțiia ce au avut, toată au luatu-oă împărățiia.

Zac. 16. Domnŭ Ștefanŭ-vodă Tomșea, mare vărsătoriŭ de singe, gros la hire și prostatec, cîtŭ îi părea că ieste așea bine, cum domniia întîi. Iară la a doa domniia, cu multŭ schimbatŭ într-altŭ chipŭ, după patime ce-i venise și lui la capŭ. Și el au făcut și biserica domnească pe poarta curții1 și cu domniie fericită țărîi. In locul lui au stătut domnŭ în țară Radul-vodă cel Mare cu a doa domniie."

 

©Miron Costin