VALORILE NEAMULUI MEU - ROMÂN ȘI ROMÂNESC

CREAȚII POPULARE

 

Miron Costin

MIRON COSTIN - LETOPISET.jpg

* Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul (1594-1661) *

Miron Costin

Miron Costin - Neamul Moldovenilor.jpg

* De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor *

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir - istoria-ieroglifica.jpg

* Istoria ieroglifică *

"Într-a ști ce reprezentăm noi ca verigă a 
Poporului ROMÂN,trebuie să cunoaștem Originile.
Vechile izvoare. Fie ca tot ceea ce surprindem  aici, să fie o bogăție în plus, sufletului!."

Titanii Literaturii Române I.jpg

 „Noi, onorată Adunare Naţională, privim înfăptuirea unităţii noastre naţionale un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri”.


[ Iuliu Maniu, la Alba Iulia, în discursul său, cu prilejul proclamării României Mari ]

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei.jpg

* DESCRIEREA MOLDOVEI *

          steag.jpg

 

 * „PRECUVÎNTARE” *

 

„Daca acum de aprope optspredzece sutimi de ani, poporul românesc își păstreză âncă ființa sa nestrămutată, printre atâte nemuri străine și inimice, ce ’l încunjoră și ‘l strivescu de tote părțile, nu mai remâne îndoială că el acestă tărie o datoresce mai cu semă LIMBEI sale.

Romanii, pe cari abia cu un secol după Cristos, Traian ’i’a strămutatu pe văile de la polele Carpaților și pe șesurile de-a-stînga Dunării, aceia, ori cât de mult ’i au copleșit seu ’i au adimenit străinii, ei tot au păstrat din graiul lor cel părintesc, atît încât nimeni să nu’i potă fi iertat a spune, cu buna credință, că Românii de astădzi nu sunt drepți moștenitori ai colonilor aduși aici de preste Alpi.

Dar au venit timpuri grele, când ei s’au vedzut siliți să facă loc pe câmpiile lor, nevălirilor pustietore  a tot felul de nemuri păgâne și selbatice. Ei atunci, s’au strîns la o laltă și s’au pitulat în văile munților, iar când vre unii dintr’înșii, mai îndrăzneți sau mai nesocotiți încercau fără de spor să se repedză și să respingă pe cotropitori, alții, mai miloși, mai înțelepți și mai prevedzetori, le strigau pe a lor limbă, - ore cum schimbată de ce fusese mai nainte, dar remasă tot latinescă în sunetele și cuvintele ei - : <Torna! Torna! Fratre!>

Mai apoi, străinii umblară să nimicescă pe Români, prin alte mijloce, mai puțin grosolane. Ei se încercară să le stingă sângele lor latinesc și firea lor națională, citindu-le mereu Ceslovul slavonesci la mână pentru stăpânirea ori cărei sforicele de moșia, ori cărui drept cetățenesc.

Astfel socoteau pote că poporul Român se va amăgi a crede că limbă a celor sânte și limbă de folos și de omeniă, nu pote fi decât o limbă străină; bune-oră cea slavonescă dincoce de Carpați și cea ungurescă dincolo. Dar pe când Vlădica în biserică, iar Domnul și Boierii în divan, bolboroseau graiuri străine, poporul de rând stăruia a vorbi în căminul seu tot românesce, a se închina lui Dumnedzeu tot românesce, a cânta tot românesce doina de jale și de vitejia a trecutului.

Așa încât, de câte ori se întempla ca, dintre omenii cu sciință de carte străină de la noi, să se ivesă vre-unul cu minte mai deschisă, cu inimă mai generosă, el pe dată, folosindu-se de sciința sa, cerceta coliba țeranului, a celui care, numai densul, pe atunci mai cuteza a se numi RUMÂN, și recunoscend din graiul lui, că densul e viță de Roman, dzicea și el îndată cu mirare și cu mândrie, despre poporul acestei țeri:

 

“Când au adus într’însa rumâneasca limbă

De bun nem și ferită de calea strîmbă,

Se trage din sânge rudă împerătescă.

Dumnedzeu l’au sporitu’l nainte să crescă!”

 

 

[*text extras din seria “Biblioteca Poporului Român” , “Colecțiune de Poesii Vechi” 1878]