Colțul de Literatură - POEZIE

POEZIE

ivy2.jpg

 ©Th3Mirr0r

ARTĂ, Cultură, Tradiție. Român și Românesc.

Într-acest lăcaș veți găsi: Armonie. Poezie, Proză, Jurnale, Alte scrieri. Poezii, Poeți, Scriitori. Literatură. Titanii Literaturii Române.

Din comorile poporului român
VASILE ALECSANDRI
MIHAI EMINESCU
VASILE ALECSANDRI
traducere de COSTACHE NEGRUZZI
CEZAR BOLLIAC
MIHAI EMINESCU
VASILE ALECSANDRI
GHEORGHE ASACHI
CONSTANTIN BĂLĂCESCU
GHEORGHE ASACHI
MIHAI EMINESCU
GHEORGHE ASACHI
GHEORGHE ASACHI
MIHAI EMINESCU
Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu COSTACHE NEGRUZZI
CEZAR BOLLIAC
traducere de COSTACHE NEGRUZZI
MIHAI EMINESCU
GHEORGHE ASACHI
VASILE ALECSANDRI
ION HELIADE-RĂDULESCU
COSTACHE NEGRUZZI
Ienăchiță Văcărescu
ALECU DONICI
VASILE ALECSANDRI
COSTACHE NEGRUZZI
COSTACHE NEGRUZZI
IOAN AL. BRĂTESCU-VOINEȘTI
BOGDAN PETRICEICU HASDEU
ALECU DONICI / după Alexandr Pușkin
VASILE CÂRLOVA
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
(de Ivan Andreievici Krâlov) - Traducere de COSTACHE STAMATI
COSTACHE STAMATI
ALEXANDRU DEPĂRĂȚEANU
VASILE ALECSANDRI
ION HELIADE-RĂDULESCU
de Iacopo Vittorelli / traducere de ION HELIADE-RĂDULESCU
MIHAI EMINESCU
VASILE ALECSANDRI
MIHAI EMINESCU
COSTACHE CONACHI
MIHAI EMINESCU
de Ion Luca Caragiale și Iacob Negruzzi
ALECU DONICI
ALECU RUSSO

Compendium.jpg

 

*** COMPENDIUM LITTERAE ***


"Într-a ști ce reprezentăm noi ca verigă a Poporului ROMÂN,trebuie să cunoaștem Originile.
Vechile izvoare. Fie ca tot ceea ce surprindem aici, să fie o bogăție în plus, sufletului!." 


[PROIECT în care doresc să aduc una dintre cele mai importante Antologii – cu sinteze din OPERELE Titanilor Literaturii, revizii asupra Marilor Clasici, și încă multe altele!.. Nu contează cât timp îmi va lua!.. Spre marea cotețărie literară a vremurilor aceste, să fie toate, într-a le arăta Neputința lor, gașcă de literați incapabili care împle Manualele de Limbă și Literatura Română cu smintirile lor!.. Să nu mai vorbim de oamenii acestor vremuri, care tot fără de folos, mulți dintre dânșii, se fac – numa' invidie, răutate, clevetire! – na-vă ȘTIINȚĂ, într-a vă vedea Valorile Reale!..]

2017-2018 + ©Th3Mirr0r

rev-Univ.jpg

Poetica-v1.jpg

dict-rime.jpg

 

PUBLICISTICA EMINESCIANĂ

- Mihail Eminovici - Publicistică

Documente Inedite:

- Codul uciderii lui Mihai Eminescu

*Aflați totul despre cum a fost ucis marele nostru poet, Mihail Eminovici

 

emin.jpg

 

 

In Memoriam1.jpg

 

                            

eminescu.jpg

Testamentul Eminescian
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
de Victor Hugo / Traducere de Mihai Eminescu
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
Vis
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU
MIHAI EMINESCU

ivy1.jpg

Cuvânt Înainte, Închinat Artei
 
 
Sunt atât de multe lucruri
Pe care le-aş putea împărtăşi
Prin Artă
Încât nu mi-ar ajunge anii
Să le descriu…
Sunt atât de puţine versuri
Pe care le-aş putea zidi
În lumea largă
Încât nu v-ar ajunge anii
Să le descoperiţi, într-un târziu…
 
E cuvântul înainte,
Închinat Artei,
Onorând străbunii mei,
Românii, artiştii lumii!
 
E Vulcanul unui Munte,
Vuietul Cascadei,
Îngropând de ochii lumii
Tainele străbunilor mei,
Închinându-le odele
Pe încă o mie de ori
Pe cât aş fi făcut-o eu…
 
Ah! Îmi voi găsi sfârşitul
Ca şi străbunii mei,
Iubind Arta
Mai presus de mine însumi
Şi doar Pământul,
O va preţui, cu-adevărat,
Ascunzându-i tainele,
Înmormântand-o la tot pasul,
Fără de onoruri,
Fără de giulgiu,
Fără de imnuri,
Într-un loc minunat,
De refugiu…
 
Ah! Îmi voi regăsi cuvântul,
În scrierile strămoşilor mei,
Iubind Arta
Mai presus de viaţa însăşi
Şi doar Cerul,
O va îmbrăţişa, cu-adevărat,
Amestecându-i versurile,
Purtând-o în tot locul,
Fără de osândă,
Fără de judecată,
Fără de ură,
Într-acelaşi loc, minunat,
Din care provine o Artă…
 
Ah! Cât mă doare,
Când văd că unii oameni,
Uită de străbunii noştri, românii,
Artiştii lumii,
Trăgându-le arta în noroi,
Profanându-le mormintele!
Ah! De ce oare…
Se saltă mai presus de toate
Şi-n ochii lumii,
Demonii s-apară îngeri
Iar artiştii noi, drept zei?!
Ah! Câtă întristare
O să mai strângă ai mei semeni,
Artişti reali,
ascunşi de faţa lumii,
Onorând în scrierile lor, străbunii,
Preţuind tradiţia, în anii grei,
Lepădându-şi veşmintele,
Lăsându-şi biciuite trupurile,
Protejând-o cu rănile?!
 
Nu vă bateţi joc de artă!
Că privesc străbunii noştri
Şi ne lasă-n dezbinare
Să devenim ca lupii!
Ia priviţi, în lumea largă
Cum surâd duşmanii voştri
Când v-agită-n suflet, ură,
Înlănţuindu-vă, ca sclavii!
Ah! Sfărâma-v-aş versurile
Cu versurile mele,
Rupându-vă rimele
Cu rimele mele,
Încâlcindu-vă măsurile,
Cu ritmurile mele!
 
 
Cum puteţi
să vă manifestaţi mândria
În versuri oarbe, fără de temei
Şi din care duşmănia
Să vă întineze?!
Cum puteţi
să vă consideraţi artişti
Când suprimaţi sensul artei?!
Cum doriţi să vă versificaţi
doar nebunia
În scrieri sterpe, numindu-le idei
Şi cari să vă reflecte mintea
Atunci când va să delireze?!
Cum doriţi să aveţi
epoleţii de artişti,
Când dincolo de vorbe, exprimaţi distorsiunea artei?!
Sfărâma-v-aş strofa-n strofa mea,
Scălda-v-aş inima de gheaţă-n foc,
Şterge-v-aş rima-n rima mea,
Amesteca-v-aş mintea
c-un fir de aţă înnodat la mijloc!
 
 
Când vreodată,
văzut-aţi voi pe cei artişti,
Străbuni, ai noştri, amestecând ceva vulgar, în scrieri?!
Când vreodată, şi-o blestemat ei neamul de români,
De parcă sângele-n pământ,
vărsatu-s-a în van?!
Au cum puteţi să vă expuneţi nebunia-n scrieri
De să vă renegaţi tradiţia,
într-ale artei,
De parcă voi aţi fi descoperit minunea lumii
Ascunsă-n piatra blestemată
De hotar?!
Da’ câteodată, simţit-aţi voi,
ce au trăit acei artişti,
Străbuni, ai voştri,
delirând sminteală-n scrieri
De parcă le-au venit
toate din neant, deodată
Încât şi-o spulberat
lumea într-un abis
Ori visele
să şi le vândă la străini?!
Au cum puteţi să vă provocaţi ideea de sublim,
Născând scrieri
condimentate-n erotism
Ori împroşcate cu venin
De parcă nebunia
s-ar fi numit ceva divin
Inoculând un iad în paradis,
ori vreo iubire în sadism,
Ştergând cu cârpe întinate,
petele unui destin?!
Au cum trăiţi voi,
geniilor,
printre alţii,
Cu gând ca să împărtăşiţi o artă
Când nici la vârsta senectuţii
Nu v-aţi trezit singuri,
măcar o dată
Şi să gustaţi deşertăciunea?!
Au stiţi voi oare,
ce-i cu-adevărat... durerea
Ştiţi oare,
cum e să-ţi vezi străbunii
Privind de la Capătul Lumii
Către noi, înaintaşii,
ce va să le păstrăm tradiţia?!
De v-aş sfărâma toate rimele,
cu rimele mele,
De v-aş completa măsura,
cu structurile mele,
De v-aş bântui palatele
cu fantomele mele,
De v-aş hăitui visele
cu criticile mele
Şi tot n-ar fi de-ajuns...
Să vă implic... măcar o clipă...
În lumea artei,
Onorându-i,la fel ca mine,
Pe străbunii noştri..
Şi tot n-ar fi de-ajuns..
Să vă inspire... măcar o lacrimă...
În urma versului
Alimentându-i în neştire...
Un mister... de nepătruns...
 
Nu vă bateţi joc de artă
Stingându-vă mânia
În vorbe de ocară
Adresate lumii
Că străbunii
O vor purta în spate
Ca pe o boală
Şi nu e drept să-ndure..
De pe urma voastră
Ura lumii…
Nu vă bateţi joc de artă
Exonerându-vă de vină
Atunci când dincolo de versuri
Vă cântă moartea, în surdină
Şi nu consideraţi că rimele
Vor face parte
dintr-a voastră capodoperă
Că nici măcar smintirile
Nu se întrec pe ele însele,
într-o măsura nouă
Pe care s-o numiţi voi
simfonie a lumii
Atunci când notele şi le descoperă
Urechilor surde,
în care nu le picură şoapte
Ori gurilor mute,
îngânând în minte blesteme;
Tot ce-au clădit străbunii,
e o lume nouă,
Spre-nvăţătură vouă,
ca o lună clară-n noapte,
Dând lumină către stele...
Nu vă bateţi joc de artă,
Suprimând-o la tot pasul
În mânia ideală
Ce-o asemuiţi c-un astru,
Că nici astrul însuşi,
N-ar avea lumină
Dacă Soarelui, trupu-şi
Nu-l închină...
Nu puteţi să spuneţi că arta
s-a inventat pentru mânie
Şi nu credeţi că o fi
vreo poartă în care
s-a spulberat vreo anarhie;
Nu cutezaţi să profanaţi
sângele vărsat
Al celor viteji
ce pentru ţara asta au luptat,
Crezând că un altar vă ridicaţi dacă-n rime mii şi mii,
vă exprimaţi
De parcă rima ori măsura fost-a piatră de hotar pe cari s-o apăraţi
Dând voi, un sens al artei,
peste sensul lor
Ori ştergând numele
de pe mormintele străbunilor
Aşa că… încă o dată, vă repet:
Nu sfărâmaţi cetatea sfântă,
ce au clădit-o alţii
Crezând că peste mari şi ţări,
veţi fi consideraţi artişti
Şi nici să cugetaţi că
tot ce v-o lăsat în urmă,
are cumva gratii
Considerând că voi adus-aţi intrebări poporului,
că n-aţi fi unici!
Unici, veţi fi...
atunci când veţi păşi
pe-aceeaşi cale
Pe care-o cutezat să se avânte strămoşii noştri
Şi-n clipa-n care veţi realiza, plini de uimire
Că nu e vreme
de-ntinat o artă-n faţa lumii;
Apoi, tot ce-aţi lăsa în urmă,
vor fi morminte
Cu vorbele, de-a pururi, adevăruri
Şi nu veţi fi ştiut de-acele clipe
În care artei nu i s-a dat doar rime,
Ca să definească ce simţiţi
În clipa-n care vă scrieţi versul,
Nu i s-a dat doar măsuri,
Ca să slăvească ce iubiţi,
Atunci când moartea
vă atinge umărul,
Dar i s-a dat sens, prin onoare,
Prin lacrimi de sânge,
amestecat cu sudoare,
I s-a creat un cer imens,
prin chemare,
Atunci când ţi se zbate
ca pulsul în vene,
Sărind dintr-o parte în alta,
ca o nălucă,
Sfârâindu-ţi în pieptu-ţi deschis
Când privirea-ţi spre stele
Caută ‘nadins
De parcă acolo e visul măreţ
De-a fi alături de ele,
Luminând întunericul vremii..
Onorându-ţi, pe încă o mie de ori,
Pe cei ce ţi-au dat un sens, vieţii...
Şi vei spune ca mine:
Sunt ei! Sunt străbunii!
Iar ei, vor fi... alături de tine,
În pacea eternă,
Şi poate... nici pacea însăşi
Nu ţi-o potoli setea
de a face o artă,
Precum nici clipa
aparent blestemată
În care-ai plecat,
din sânul lumii…
 
 
©Th3Mirr0r
 

"Creșterea limbii românești

Ș-a patriei cinstire!"

 

[Văcărescu]

***

***