Mic Tratat de Versificație 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XV ]

2017 ©Th3Mirr0r

 

Mic Tratat de Versificație

 

PHILOSOPHIA * ELOQUENTIA

[ XV ]

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

O liniște adâncă îmi cuprinde

Natura însăși ce mi-o desprinde...

 

 

↔↕ ↖↗↘↙

 

 

Scriu...

De dragul nimănui, –

Ca să pot spune-oricui

Vorba nu-știu-cui;

 

 

Ce să măsuri  lumea

Cu ceea ce-nșiră

Tot ce se numea

Și nimic deșiră?!

Nici n-a ști ce are

Când ari să compare

Tot ce i se pare

Într-a sa cătare!...

 

 

Ici – și colo, legi –

Multe, ori mărunte;

Pe fărădelegi,

Cine v’a le-asculte?!..

 

 

Scriu...

Ca pentru toți –

Nici n-ai să socoți!

  • Pân’ și la netoți!..

 

 

Cât de scurtă-i viața!

Nici de ai începe-o

Ca în dimineața

Care i-ai pricepe-o

Când dispare ceața, –

Și n-ai desluși-o!

  • Căci precum paiața,

Teama-ți, ’va-nsuși-o!..

 

 

Peste tot, hotare –

Vaste, ori înguste;

Care mai de care,

‘Cearcă a le guste!..

 

 

Doamne, ce orbire!!!

Nici de-ar preschimba-o

Într-o strălucire,

Lumea ’n-a-mbiba-o

Cu-altă nălucire –

Și o!.. Ce-ar mai cugeta-o,

C’lipsa-i, din smintire,

Făr’ de vr’o simțire!..

 

 

Din nimic, hotare –

Scurte, ori mai lungi;

Peste tot, notare,

Să o tot agiungi!

 

 

Scriu...

Spre tot ce mișcă –

Vidu’-l zbat ‘tr-o chișcă!

  • Scursul-am, morișcă!..

 

 

Ce să-ntreb savanții

Despre molecula

Uni’ se farm’ giganții

Cari o-ncălica?!

Dacă nici chiar steaua,

N-ar încumeta-o,

Nici măcar cu vârful,

De-a li-o apleca!

 

 

Cole’- ș’ mai  încolo,  –

’N-adevăriu-și stuche;

Ceriu-i tot ’tra’ colo,

Iar pământul, buche!..

 

 

Scriu...

Să-mi treacă vremea, –

Că altfeli, nu-m’ arde genia

  • Șă ceoi face făr de ea?!

 

 

Cum să scurmi genunea

Care-n floarea-i ’și naște

Smulgeri din minunea

Pe-uni’ o arc’-a caște?!

Nici n-ai ști ce scuipă

Peste-sub hotare,

Din pistilu-i-toaipă

Și-ntr-o retezare!..

 

 

Știi  – nu știi, ia samă –

Logosu’-i,  Socrate!

Mii și mi-i, i-o gamă,

Făr l’-a prea socoate;

 

 

Scriu...

Ca pentru unii –

Să mai și-’nțeleagă

Lumi la noi, nebunii!

 

 

Cât de crudă-i soarta!

Nici de ai schimba-o

Cum ce-n lume-i poarta

’De-alta ‘v-aștepta-o,

Locul, de-i va lua-o,

Tot n-ar desluși-o!

  • Căci precum și toarta,

Golu’-i, ’va-nsuși-o!..

 

 

Peste tot, notare –

Litere și cifre,

Tonuri și binare,

Răsucind o stare;

 

 

Doamne, ce lumină!

Nici de m-ar orbi,

Ori mi-a smulge mâna

C’-alta m-a robi,

N-aș numi străină

Moartea-n arătarea-i!

Cu-altă strălucire,

Ce-aș mai cugeta-o!..

 

 

‘Clipsa-i, ’tra simțirea-mi;

Rostirea-n hotaru-i –

Iac’-așe! Din firea-mi,

Smintească-m-a-n haru-i!

 

 

Scriu...

De dragul nimănui, –

Ca să pot spune-oricui

Vorba nu-știu-cui;

 

 

Ce-ai tra’ lumei spune

Cu legea-ți pe legea-i,

Nimenea-i ce-a pune

Unde graiu-ți, urna-i?!

Doar cu elegia-i,

Rostu-ți culegeai,

Căci nemicu’-n urma-i

Tot ce va rămâne!..

 

 

Azi – sau mâine, mori –

Clipă și-o visare;

Iaca, n-au comori,

Vârfuri scurse-n soare?!..

 

 

Scriu...

Ca să rămână –

Ș’-altor scribi, în mână,

  • Iast’ Limbă Română!..

 

 

Cât de ’naltă-i culmea!

Nici de-ai apleca-o

Cum luceafăr, noaptea,

Ziua-a ’luneca-o, –

N-ar cuprinde-o, lumea!

Iar măcar de-ar desluși-o,

  • Ar striga cu drag un vers:

DUMNEZEU E UNIVERS!..

 

 

Peste tot, Notare –

Rumperi de vibrații,

Care mai de care,

Spații, serii, rații!..

 

 

Doamne, ce minune!!!

Toți, deodat’, or prinde-a spune,

Ca ș’-altariu’-n care-un june

La mireasă-n creștet, pune,

Ars inel, s-arate-n lume

Ce Cuvânt va-i încunune!

O!.. Și ce-ar mai cugeta-o,

Luminarea, de-ar căta-o! –

 

 

Din scântei, hotare –

Scurte, ori mai lungi;

Candile, de strajă,

Preoți, la altare!

 

 

Scriu...

Cu tot ce arde –

Frământoase-n stihuri,

  • Stele‘s miliarde!..

 

 

Ce să-ntreb giganții

Prinși cu fruntea-n ceruri,

Smulși de la-nchinare,

Când l’-atom, în coruri,

Ei, mirobolanții,

Cat’-iluminare?!..

Nici măcar cu vârful,

N-or cuprins vro zare!

 

 

Cole’- ș’ mai  încolo,  –

’N-adevăriu-și stuche;

Ceriu-i tot ’tra’ colo,

Iar pământul, buche!..

  • Mai  încolo ș’ colea

Stuche’-nNn-adevăriu-și;

Ceriu-i tot școlea,

Iar pământul, muche!..

 

 

Scriu...

Să-mi treacă vremea, –

Că altfeli, nu-m’ arde genia

  • Șă ceoi face făr de ea?!

‘Clipsa-i, ’tra simțirea-mi;

Rostirea-n hotaru-i –

Iac’-așe! Din firea-mi,

Smintească-m-a-n haru-i!

 

 

 

2017 ©Th3Mirr0r

                                         Tratat1.png