Colțul de Literatură - JURNAL

JURNAL

stack-of-letters.jpg

 

In memoriam..

"Trăim aici pe Pământ, 
dar adesea ne regăsim ca trăind în lumi separate"

                      scroll.png

 

                                             diary.png

 

 

„În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit!”

(extras din “Sărmanul Dionis”) — ©Mihail Eminovici

“…şi tot astfel, dacă închid un ochi vad mâna mea mai mică decât cu amândoi . De aş avea trei ochi aş vedea – o şi mai mare, şi cu cât mai mulţi ochi aş avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari.

Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale , ele toate în raport cu mine, păstrându-şi proporţiunea , nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi."

book.png

cropped-universulartei.png

JURNALETree of Life Leather Journal.jpg

ULTIMELE ACTIVITĂȚI ÎNREGISTRATE: BLOG - JURNAL Universul Artei

 

eminescu.jpg 

Marelui Eminovici

 

Dacă toţi, mi te-ar cunoaşte,

Ca un Geniu, ce ai fost,

Ţi-ar slăvi a tale moaşte,

Graiul viu, ş-al lumii rost…

 

©Th3Mirr0r

        Candle.png

"Să ne ‘nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, şi toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotaţi cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul şi în proporţiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim , caeteris paribus , înmiit de mare — acelaş lucru. Cu proporţiuni neschimbate — o lume înmiit de mare şi alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Şi obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut ? Cine ştie dacă nu trăim într-o lume microscopică şi numai făptura ochilor noştri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem ? Cine ştie dacă nu vede fiecare din oameni toate celea într-alt fel, şi nu aude fiecare sunet într-alt fel — şi numai limba, numirea într-un fel a unui obiect ce unul îl vede aşa, altul altfel, îi uneşte în înţelegere. — Limba ? — Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiţilor oameni — numai individul, acelaş Rămâind , o aude într-un fel.
Şi, într-un spaţiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare şi oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea ? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată ? Şi iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite , şi în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în evii noştri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noştri. In ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători , în ce infinire de timp clipa de bucurie — şi toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca şi azi.
… În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu esistă nici timp, nici spaţiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi asirieni , atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne , am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui. Păcat că ştiinţa necromanţiei şi acea a astrologiei s-au pierdut — cine ştie câte mistere ne-ar fi descoperit în această privinţă ! Dacă lumea este un vis — de ce n-am putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi ? Nu e adevărat că esistă un trecut — consecutivitatea e în cugetarea noastr㠗 cauzele fenomenelor , consecutive pentru noi, aceleaşi întotdeauna, esistă şi lucrează simultan . Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun — este oare absolut imposibil ? Un punct matematic se pierde ‘n nemărginirea dispoziţiunii lui, o clipă de timp în împărţibilitatea sa infinitezimală , care nu încetează în veci. În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit! Dac-aş putea şi eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pîn’ în aceea fază a emanaţiunii lui care se numeşte epoca lui Alexandru cel Bun de esemplu. . . şi cu toate acestea. …”

©Mihail Eminovici

Widget is loading comments...