CINCINAT PAVELESCU

 

* "Amintiri literare (Fragment)" *

 

~ Amintiri ~

 

***

Proză

***

 

Cincinat Pavelescu.JPG

 

"Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele.
Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce.
Amândoi se ocupau mult de instrucția noastră.
Mama învățase latinește și grecește ca să ne asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel.
Eram la toate materiile notat excelent, afară de muzică, pentru care nu aveam nici o aplicație. Am fost incapabil să reproduc în mod satisfăcător elementarele: do, re, mi, fa, sol, la, si! Profesorul de muzică fusese silit de direcția liceului să-mi dea o notă de trecere. Mama, însă, nemulțumită cu media calculată, i-a spus secretarului că trebuie să fie o eroare. S-a făcut din nou calculul și m-am pomenit corigent. Profesorul de muzică, văzând că mama îl învinovățește pe nedrept, a retras cele 2 puncte ce-mi acordase din cauza me- diei mele superioare. Acasă tata a ironizat-o, rugând-o să nu mai calce pe la secretariat.
Când preparam examenul de clasa VII la Sf. Sava, locuiam în str. Teilor, într-o casă frumoasă pe care tata o construise cu toată priceperea și gustul lui cam aristocratic. În fundul curții era o grădină cu o boltă de viță. Acolo mă duceam să învăț. Mama, care avea ambiția ca băieții ei să iasă cei dintâi, mă controla uneori fiindcă mă prinsese scriind versuri în loc să citesc pentru examenele de a doua zi.
La ce pagină ai ajuns, Cincinat? Eu răspundeam, ascun- zând repede versurile creionate: la 44. Peste un ceas, însă, mama, surprinsă că la o altă întrebare răspund tot pagina 44, vine și mă prinde cu versurile. Nu mi-a zis nimic. Mi le-a luat însă frumușel, le-a strâns și mi-a făgăduit că mi le dă imediat după examen când, de obicei, plecam să petrecem vacanța în vila noastră de la Sinaia azi, din nefericire, pro- prietatea doctorului Krainic, meșterul dentist al curții regale. Vila fiind devastată de război, am fost siliți s-o vindem, fi- ind cu neputință să-i facem reparațiile de două milioane cel puțin, cât era devizul arhitectului.
Prima mea poezie a fost o improvizare scrisă pe un al- bum al dnei Antimescu, soția avocatului-șef al Primăriei București. Vila Antimescu se găsește și azi la Sinaia, peste drum de Hotelul Băilor (Blank), și n-aveam nici 15 ani, și mama, care se lăuda că are un băiat poet, m-a hotărât într-o toamnă care ruginise frunzele îngălbenite ale pădurilor să scriu o odă pentru vila cochetă a dnei Maria Antimescu. Mi-aduc aminte că rimasem vreo 15 16 strofe de pat- ru versuri lungi spre slava vilei cu pricina.
Uitasem complet de acest modest exercițiu al unui debut care nu se afirmase prin nimic. Peste doi, trei ani, într-o vacan- ță a Paștelui, m-am dus cu un văr al meu, Constantin, fratele ilustrului doctor profesor N. Paulescu, să cumpărăm iarbă de pușcă la o tutungerie de lângă Biserica Olari, trebuind a doua zi să mergem la via senatorului Const. Paulescu, frate cu tatăl meu, inginerul Ion Paulescu. Pe când vărul meu tocmea cutia cu iarbă, eu cercetam jurnalele și revistele apărute de sărbători. Un actor Alexandrescu, de Ia Teatrul Național, scotea pe atun- ci o revistă săptămânală și literară Biblioteca familiei. Aveam pe vremea aceea un mare respect de lucrurile publicate. Unde e candoarea copilăriei mele de odinioară?! Și mi-a venit aproape să leșin de emoție când găsesc, în prima pagină, poema mea de la Sinaia: Odă pentru vila Antimescu. Ea ocupă toată pagina întâi a revistei și jumătate din pagina a doua. Am cumpărat, bineînțeles, cele 5 numere găsite la tutungerie și am fugit spre casa unchiului meu din str. Armenească, unde se găseau în toate sărbătorile și părinții mei.
Cel mai sceptic din toți indulgenții mei auditori din seara aceea festivă a fost viitorul savant N. Paulescu, care mi-a spus că nu admite nici subiectul, nici metrul care e prea lăbărțat, și nici stilul. Bineînțeles, el, care era cu 4 ani înaintea noastră la liceu, fiind camaradul și rivalul lui Pompiliu Elia- de, avea singur dreptate. Mama, tata, unchiul Costache, frații și surorile mele, toți au găsit poezia excelentă pentru un băiat din clasa a V-a de liceu. Poezia nu era iscălită cu numele meu întreg, ci numai cu pseudonimul: C. de la Milcov. Acest pseudonim l-am păstrat câtva timp de dragul unei moșioare a noastre din R. -Sărat și care nu era prea departe de Milcov. Duiliu Zamfirescu, care era focșenean și care mă aprecia foarte mult, îmi spunea totdeauna: D-ta ești ursit să-mi iei locul la Academie! De altfel de la Milcov până la Focșani nu e decât un pas. Marele scriitor mi-a făcut cu prilejul prezentării volumului meu de versuri la premiile Academiei, în 1911, un raport extrem de elogios. Academia totuși nu m- a premiat atunci nici pe mine, nici pe Ion Gorun, nici pe Vic- tor Eftimiu. Ne-a răzbunat însă mai târziu Comisiunea premi- ilor naționale, care ne-a acordat tuturor celor căzuți cea mai înaltă recompensă literară, fără măcar s-o fi cerut. Între întâia poezioară publicată și premiul național au tre- cut mai bine de 40 de ani, aproape 44. “

 

[...]

 

©Cincinat Pavelescu