ÎNȚELEPCIUNE – Când adorme-voi

FERICIRILE PATRIEI [I]

 

*** V ***

O, Patrie! La sânu-ți, cândva, adorme-voi – tăcerea m-o-așterne sub chivotul ierbii;

Scălda-mă-vei, subt picuri de rouă, cu fericitu-mi zumzet de-albine?.. –

Ce-mi strânsu, nemica-i decât voroave-într-un sipăt să-l croncăne corbii,

Spre cugetu-mi frînt, pe creștet, pământ – deasupra-mi, o Cruce, umbră, mi-a ține;

 

 

 

 

 

 

 

Eu nume nu voi, la capătul groapei, cum alte multe, le-ascunsăi, prin codri, eroi,

Și nime nu știe pe unde căzut-au cum alții să-întreabă de unde-o știut-au, să îmble ca noi;

Ori ce mi-i un murmur, pe strunele apei? Ce le-întrătaie-un privăghiu-mierloi?..

Ades au să vie aceia de cântă prin frunzele arse, radice tomuri, din fericele-oboi!..

 

 

 

 

 

 

 

O, Patrie! La sânu-ți, cândva, adorme-voi – m-a legene-întruna, vii ramuri de nuc;

Visa-voi atunce, ce-o nucă m-a-îndulce; ruga-mi, subt arsele nimburi, s-o duce –

Ce-mi scunsu, nemica-i decât clipele scurse-n potir de juglonă – ofrande, ți-aduc,

Plecat din pământ, întors legământ,  – deasupra-mi, noduri de ramuri în cruce…

 

 

 

 

 

 

 

Spre Dumnezeu, striga-voi, cu scâncetul apei, cum murmur de chietre ce unsăi, șuvoi,

Și nime n-a știe pe unde umblat-am, cum nici de-auzît-am ce mumele-o plâns-a – 

Aci la privăghiu, căzut-au eroii! Fericiții! Văchi albinarii, să-întorcu la roi!..

Privirea-mi ațîne-într-aceeași Lumină, din care o Cruce, la pieptu-le-o strîns-a…

 

 

 

 

 

 

 

O, Patrie! La sânu-ți, subt nuc, adorme-voi – tăcerea m-o-așterne, firului ierbii;

Scălda-mă-vei, picuri de rouă? Spre-acele, aplece-s-or cerbii și muguri mă tinză –

 Pe unde, lăsatu-mi-am cântul, spre cine struni-voi fericitu-mi zumzet al vorbii,

Ce-mi strânsu, nemica-i prin ramuri, sipeturi, de-albinelor faguri, m-o prinză?!..

 

 

 

 

 

 

 

O, Patrie, spune, ce nume nu voi, la ce nevoi? La capătul groapei, șipotu-îndoi,

De nime n-a știe la cum le ascunsăi și pe-uni mi te dusăi, cu umbrele ochilor noi,

Iar marginei, prinzu ce ramuri întinzu, spre Cruce privindu, un cuget să-înmoi

Și cine-a mai știe pe unde căzut-au ori de-unde-o știut-au, să îmble ca noi, văchii eroi?!..

 

 

 

 

 

 

 

Ori ce mi-i un murmur?! La cugetu-mi frînt, mă zvîrl subt pământ – mai sus, mușuroi –

Ades au să vie aceia ce-or cânte ca noi –  prin frunzele arse, radice tomuri,

Mai blânde ca glasul din mur, unde-mi frământ a meu zumzăt, lâng-un chietroi,

De altfel mi-ascult hrisoave pe strunele apei – și o! Patrie dragă, câta ode și imnuri!..

 

 

 

 

 

 

 

O, Patrie! La sânu-ți, cândva, adorme-voi – m-a legene-întruna, vii ramuri de nuc;

Visa-voi atunce, ce-o nucă m-a-îndulce; ruga-mi, subt arsele nimburi, s-o duce –

Ce-mi scunsu, nemica-i decât clipele scurse-n potir de juglonă – ofrande, ți-aduc,

Plecat din pământ, întors legământ,  – deasupra-mi, noduri de ramuri în cruce…

 

 

 

 

 

 

 

Slavă lui Dumnezeu!.. – toate, cuvântă, ca dintr-o toacă ce-a inimei cântă,

O jertfa și ruga-i, de-o-aprinde-întru stihu-i, tr-un zumzet adânc, sfredelind,

Subt ramuri, ca vântul, pre limba-i ce cumpăni, fontanele-i picur, împlântă,

Din frunze, de-i zvârle o nucă pe  stâncă, – și deodată, de o dată, se simte zvîcnind!..

 

 

 

 

©Th3Mirr0r

 

FERICIRILE PATRIEI

VĂLEATUL I: ÎNȚELEPCIUNE

 

 [SFÂRȘIT]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *