AMINTIRILE DIN COPILĂRIE – CE NU UITĂ NICIODATĂ COPIII

AMINTIRILE DIN COPILĂRIE – CE NU UITĂ NICIODATĂ COPIII

[Referat]

prof. Mihaela Munteanu/ prof.  Ana Maria Scînteie   – Grădiniţa cu P.P. Nr. 3 Vaslui

„Amintirile din copilărie sunt printre cele mai prețioase amintiri pentru fiecare dintre noi. Jucăriile preferate, primele zile de grădiniță, prietenii din copilărie și jocurile preferate, momentele frumoase petrecute împreună cu părinții, toate acestea rămân în sufletul nostru pentru întreaga viață.
Ce anume își amintesc copiii? Iată ce spun studiile despre acest subiect.
Jerome Bruner, unul din cel mai influenți psihologi ai secolulul 20, susține că a povești copiilor despre situații și evenimente la care au fost părtași demult, înseamnă a le întregi istoria narativă. Poveștile părinților despre cum erau copiii atunci când erau foarte mici e o unealtă puternică pentru a-i ajuta să își organizeze experiențele de viață și să își descrie trecutul.    Limbajul părinților atunci când povestesc copiilor îi ajută pe cei mici să își dezvolte capacitatea de vizualizare și să își consolideze memoria de lunga durată.
Un studiu realizat în cadrul Universității din Vermont a scos în evidență amintirile copiilor legate de primii ani de viață. Iată care sunt subiectele legate de care copiii au spus ca au amintiri.
1. Drumul la grădiniță sau școală împreună cu părinții.
Una din cele mai frecvente amintiri a copiilor e atunci când au fost duși de părinți dimineața la grădiniță sau școală. Mulți își amintesc ritualurile pe care le aveau  cu părinții, înainte de a fi lăsaț la grădiniță. ”Mă desparțeam de mama printr-o îmbrățișare puternică și îmi spunea de fiecare dată Te iubesc mai mult decât orice.”, își amintește un copil.
2. Mediul natural
O altă amintire a copiilor este cea legată de locul în care au locuit, de cum arăta casa, ce animal de companie au avut, care le-au fost vecinii sau locurile în care s-au adăpostit atunci când au fost surprinși de furtuni. De asemenea, manifestările dramatice ale naturii (fulgere, tunete, vânt puternic, furtuni), precum și emoțiile trezite de aceștea au ramas în memoria copiilor.
3. Joaca activă: săriturile, fuga și cățărările
Copiii își amintesc multe din experiențele lor de joacă activă, precum alergat, sărit, cățărat, jocurile de-a v-ați ascunselea etc.
4. A fi bun la ceva.
O parte bună din ceea ce își amintesc copiii se referă și la acele lucruri la care aveau competențe și se descurcau mai bine decât alții. Satisfacția adusă de rezultate bune într-un anumit domeniu, precum și bucuria adusă de experiența în sine sunt motivele pentru care aceste amintiri sunt de neuitat.”Oameni care mi-au plăcut și oameni care nu mi-au plăcut”.
4. Locuri speciale.
Poate fi vorba de locuri de joacă, de muzee vizitate, de grădiniță sau de parcurile în care s-au jucat cel mai frecvent.
Cum putem să ii ajutăm pe  copiii să își amintească lucruri din trecut?
– Vorbindu-le despre cum era atunci cand erau mici și au venit la grădiniță;
– Aratându-le fotografii și spunându-le câte o poveste despre fiecare în parte;
– Pastrând vii amintirile cu bunicii și alte persoane care nu mai sunt printre ei.
– Punem accent pe emoțiile pe care le-au trait în evenimentele de demult și jocurile de grup.
– Construim ”trecutul”, în permanență cu copilul venind cu idei despre cum anume să-și formeze amintiri frumoase și folosindu-ne de desen, poze, compuneri, autoportrete haioase, etc.
– Vorbim copiilor despre amintirile pe care noi le avem din copilaria noastră.
Copilaria este plină de povești! Iubire pentru lectură se naște din faptul că nu se face cu forța s-au  împins de la spate să citească. Părinții pot citi în fiecare seară, sau educatoarea la grădiniță la orele de lectură, însă niciodată impus cu forța. Copiilor trebuie să li se stârnească curiozitatea despre ce se ascunde printre filele cărților și trebuie să fie ascultați cu interes când povestesc  întâmplările dintr-o anumită carte cu povești.
Așadar, iată o mică parte din cărțile de povești preferate de copii:
•   Pinocchio – aventurile prin care trece baiețelul de lemn sunt fantastice, iar copiii învață prin intermediul ei de consecințele minciunii;
•   Alice în Țara Minunilor, copii sunt  vrajiti de cât de întoarsă pe dos este Tara Minunilor; sunt fascinați de replicile curajoase și ciudațenia personajelor.
•   Vrajitorul din Oz – o poveste minunată, unde descopari o călătorie fantastică, la finalul căreia fiecare personaj primește ceea ce îi lipsește din partea unui misterios vrăjitor, apoi înteleg povestea ca pe o filosofie: gasim tot ceea ce ne „lipseste” în noi înșine.
•   Iepurele și broasca țestoasă – o poveste care fascinează mereu prin simplitatea cu care personajul înțelept îl întrece pe cel lenes.
•   Ridichea uriasă – o poveste care ne invață despre munca în echipă și unitate.
•   Știind care sunt lucrurile pe care copiii nu le uită, îi putem ajuta să își formeze amintiri frumoase, care îi vor completa identitatea și imaginea de sine. Tu ce iti amintesti de cand erai copil?
•   Amintirile…” lui Creangă – Cum să vorbeşti despre copilărie, fără să te gândeşti măcar o clipă la „Amintirile…” lui Creangă? Fiecare dintre noi îşi compară isprăvile din copilărie cu năzdrăvăniile lui Nică şi dacă sunt mai multe sau mai puţine năzbâtii, numai săraca mamă poate şti! Noi ni le amintim doar pe cele care ne-au plăcut mai mult.
„Procesul amintirii, aşa cum l-a încercat autorul în ceasurile tainice de creaţie, este orientat în primul rând şi cu precădere înspre recrearea vieţii trecute. Câtă dreptate avea Ibrăileanu când spunea că Creangă îşi scrisese amintirile pentru a-şi alina dorul de Humuleşti! Dorul de Humuleşti, de oamenii de acolo şi, adăugăm noi, dorul de viaţa intens trăită în copilărie, cu toate senzaţiile şi icoanele ei unice.” (Mircea Tomuş 1975:337).
„Creaţia lui Creangă mărturiseşte încă o dată adevărul că, în artă, pentru a ajunge sus şi departe, e absolut necesar să porneşti de la realităţile poporului şi ale epocii tale de aici, din adâncuri. Numai astfel Ion a lui Ştefan a Petrei din Humuleşti a ajuns un stâlp de boltă al literaturii române –Ion cel Mare, cum s-ar cădea să-i spunem.”(Vol. Ethos şi cultură, 1972:293,295 )
În PREFAŢĂ LA POVEŞTILE MELE, Creangă ne îndeamnă:
„Iubite cetitoriu,
Ceteşte rogu-te şi ceste şi unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală, ie pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la iveală căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut.”

Şi-mi spunea săraca mamă
Că n-ajută Dumnezeu
Celui ce umblă să fure,
Iar acum îmi pare rău.

Mi se duse vestea-n sat
Despre pozna ce-am făcut.
Nici acuma n-am uitat
Şi-am spus-o cum mi-a plăcut.

Mă feream într-o părere
Pozne ca să nu mai strâng,
Dar făceam …cu chiuita
Şi vine alta la rând…”

 

BIBLIOGRAFIE

1.   ION CREANGĂ „Poveşti, amintiri povestiri”, Editura MINERVA,Buc., 1975.
2.   Ion cel Mare –fiul răzeşului din Humuleşti, în vol. „Ethos şi cultură sau vocaţia tinereţii”, Editura  ALBATROS, Buc., 1972.
3.   G. CĂLINESCU „Ion Creangă (Viaţa şi opera), Editura Eminescu, Buc., 1987.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *