ÎMPREUNĂ REUŞIM – FAMILIE, GRĂDINIŢĂ

ÎMPREUNĂ REUŞIM – FAMILIE, GRĂDINIŢĂ

[Referat]

   Prof. înv.preș.  Antal Gabriela Luciana
Jeleru Maria Monica

„Fiecare copil pe care îl instruim este un om dăruit societăţii ”. (N. Iorga)

“După cum bine se ştie, familia este factorul primordial în educarea unui copil şi educaţia începe în familie de aceea legătura dintre grădiniță şi mediul familial va trebui să se întrepătrundă, iar educatoarea  să cunoască mediul de viaţă al copilului pentru a putea colabora. În orice societate, familia constituie factorul primordial al formării şi socializării copilului, reprezentând cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice şi sociale.
Familia constituie matricea care-i imprimă primele şi cele mai importante trăsături caracteriale şi morale, oferindu-i copilului protecţie, afecţiune şi modele adecvate de socializare şi integrare socială. În familie copilul dobândeşte cea dintâi şcoală a vieţii, cei „7 ani de acasă” fiind hotărâtori în procesul de adaptare şi integrare la viaţa socială.
Familia reprezintă primul model cu care copilul vine în contact. Aici el trebuie să găsească primele condiţii de dezvoltare fizică, comportamentală, intelectuală şi socială.
Întreaga acţiune de modelare a personalităţii copilului constituie o operă educativă de anvergură , antrenând toate direcţiile creşterii şi dezvoltării sale şi manifestându-se prin elemente concrete cum sunt: temperamentul, caracterul, capacităţile, abilităţile şi aptitudinile.
Parteneriatul dintre grădiniță şi familie organizat corect duce la o educaţie solidă, fără pericolul de eşec şcolar mai târziu. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente.
Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. Învăţământului preşcolar, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde o atenţie sporită, fiind temelia educativă a întregii vieţi.
La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. Importanţa celor doi factori, familia şi grădiniţa în formarea structurilor de bază ale personalităţii „adultului de mai târziu” trebuie să determine o relaţie între aceştia cu dublu sens: familie-grădiniţă, grădiniţă-familie: pe de o parte, educatoarea trebuie să cunoască condiţiile de viaţă ale copilului, relaţia acestuia cu părinţii, climatul afectiv din familie care este esenţial la această vârstă pentru dezvoltarea personalităţii acestuia; pe de altă parte,
părinţii trebuie să colaboreze permanent cu grădiniţa, asistând la anumite activităţi, serbări oferite cu diferite ocazii, facilitându-se astfel schimbul de păreri între cei doi factori educativi, urmărindu-se o evoluţie cât mai bună a copilului.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului in programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. În mod firesc, pentru fiecare părinte copilul său este un ,,bulgăre de aur”. El îl vede frumos, bun, deştept, pentru că l-a urmărit cum a crescut, cunoaşte detalii referitoare la perioadele copilăriei mici.
Grădiniţa este prima treapta a sistemului de învăţământ, de aceea susţin ideea de a implica părinţii în programul educativ încă de la început, căci doar aşa îşi vor forma deprinderi de parteneriat cu grădiniţa și implicit cu educatoarea.
Formarea deprinderilor şi comportamentelor ecologice la nivelul copiilor preşcolari, este un aspect al formării lor asupra căruia am stăruit într-un mod cu totul special.Astfel de ZIUA FAMILIEI am organizat împereună copiii- părinții educatoare o activitate artistico-plastică, în care copiii au întrebat părinții și apoi părinții pe copii – cât de bine ne cunoaștem? un set de întrebări.
Copiii au lucrat cu mare plăcere, cu mult entuziasm, dând frâu imaginaţiei iar părinții la fel, rezultatele muncii au fost foarte apreciate de copiii și părinți lor.
La finalul activităţii, în urma discuţiilor cu părinţii pe baza analizei entuziasmului arătat de copii, s-a ajuns la ideea de a participa  și la alte activități.
Într-o altă activitate  cu părinții în 2015 având tot grupă mare am desfășurato activitate practică în cadrul căreia s-au confecționat costume din materiale reciclabile. La început părinţii au avut unele reţineri, exprimând îndoiala cu privire la capacitatea lor de a realiza astfel de costume, care au fost prezentate într-o paradă a costumelor ecologice.
Întâlnirile ulterioare au creat prilejul de a discuta mai mult despre copiii lor, de a se cunoaşte mai bine, de a se sfătui cu privire la unele metode folosite în educaţia copiilor lor. Cunoscându-se, s-au constituit într-un grup care s-a implicat activități în proiectele organizate la nivelul grupei, spre mândria şi satisfacţia copiilorImplicarea părinţilor îi obligă într-o oarecare măsură  la responsabilitate, la cointeresare, la participare activă, elemente care presupun o comunicare sporită şi sudează relaţii, generează stări sufleteşti înălţătoare, de ambele părţi.
Pionul principal rămâne însă, educatoarea, care cu tact, cu delicateţe, şi cu fermitate poate juca rolul de liant al colectivului de părinţi care fie nu ştiu ce să facă, fie nu se gândesc că ar trebui făcut ceva, fie nu îndrăznesc să intervină, cu toate că, de multe ori, ei sunt cei care vin cu propuneri, cu soluţii. Important este modul în care li se prezintă situaţiile şi în care sunt capacitaţi de către parteneri.
Grădiniţa şi familia reprezintă pilonii de rezistenţă ai educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură integrarea copilului în activitatea şcolară şi pe un plan general în viaţa socială.
Strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, rezultatele copiilor şi comportamentul lor socio-moral. Comunicarea părinte-copil este esenţială în demersul educaţional, ea trebuie să fie bazată pe deschidere, încredere reciprocă şi respect de sine şi faţă de ceilalţi, dar fiecare părinte are stilul propriu de educaţie, convingerile şi valorile sale personale, care pot fi sau nu în concordanţă cu cerinţele grădiniţei, respectiv cu cerinţele şcolii.Între factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial deoarece, în ordinea firească a lucrurilor, educaţia începe din familie unde se formeaza ,,ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter”, după cum afirma Loisel. Se ştie că pentru marea majoritate a preşcolarilor grădiniţa este cel de-al doilea factor care exercită influenţe puternice asupra formării personalităţii lor, primul fiind familia.
Una din trăsăturile specifice educaţiei în familie este afectivitatea sporită. Fără îndoială că orice educator trebuie să imprime activităţii sale educaţionale şi o tentă afectivă, dar, când e vorba de părinţi, aceasta este mult mai pronunţată, chiar şi atunci când, din prudenţă aceştia nu o afişează: copilul o simte, iar aceasta îi conferă un sentiment de securitate.
Educaţia făcută de primii educatori – părinţii – ca şi cea a grădiniţei, se răsfrânge asupra tuturor laturilor personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia.
O colaborare reală, permanentă a educatoarei cu familia presupune crearea unei punţi de legătură între cei doi parteneri educaţionali, în scopul realizării unei unităţi de cerinţe în munca de educare a copiilor, a respectării unor principii unice de educaţie, a folosirii aceloraşi metode în procesul educativ, a adoptării aceloraşi atitudini faţă de comportamentul copiilor într-o situaţie sau alta.Familia este prima instituţie de educaţie morală şi pentru prima copilărie este mediul educativ prin excelenţă
Cea mai mare dorinţă a tuturor copiilor este de a li se acorda atenţie, de a desfăşura activităţi împreună cu  părinţii. Activităţile educative, desfăşurate în grãdiniţã, au un caracter programat şi planificat, creând condiţiile necesare unei dezvoltări normale pe toate planurile: dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii.

Implicarea părinţilor duce la conştientizarea rolului lor în educaţia intra şi extracurriculară la nivel preşcolar şi le suscită dorinţa de a se implica mai mult material şi logistic în realizarea tuturor activităţilor propuse de educatoare.
Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.
Un parteneriat grădiniţă – familie este eficient atunci când există o implicare activă a părinţilor în activitatea grădiniţei.
În concluzie se poate afirma că prin toate activităţile pe care le realizăm, urmărim să-i facem pe copii să deosebească binele de rău, să ştie ce se cuvine şi ce nu se cuvine să facă, să fie toleranţi atât cu ei cât si cu cei din jur. De la simple cunoştinţe şi fapte de viată să-i determinăm pe copii să aibă atitudini personale participative, să-i învăţăm că nu pot să trăiască singuri ci numai împreună cu ceilalţi.Munca de educaţie cere din partea ambilor parteneri, familie şi grădiniţă: consecvenţă, răbdare, simţul responsabilităţii, empatie şi, cel mai important, spirit de echipă.Nerespectarea cerinţelor educaţionale ale grădiniţei, lipsa continuităţii lor în familie generează stresul copilului şi, de aici, dezinteresul faţă de cunoaştere, de nou, inhibarea copilului.
Dacă e să concluzionăm rolul pe care educaţia preşcolară îl are, am putea spune că, sub forma sa organizată şi condusă ştiinţific, urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului după caracteristicile şi nevoile sale, pregătirea pentru activitatea şcolară şi învăţătură, respectând nevoia copilului de a se juca.”

 

[Antal Gabriela Luciana]
[Jeleru Maria Monica]

Bibliografie:
Cucoş, C.,- ,,Pedagogie şi axiologie”, E.D.P., Bucureşti, 1995;
Cucoş, C.,- ,,Pedagogie, Ed. Polirom”, Iaşi, 1996;
Găvănescul I,- ,,Curs de pedagogie, Cartea Românească”, Bucureşti, 1991;
Oancea I., V. Popescu- ,,Şapte reguli pentru a avea un copil deştept”, Bucureşti, 2004
Neacşu, I.,- ,,Instruire şi învăţare”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *